Biserici închinate Sfinţilor Apostoli în Oltenia
În fiecare an, la data de 29 iunie, credincioşii craioveni îşi îndreaptă paşii către Biserica „Sfinţii Apostoli”, de pe strada cu acelaşi nume din Craiova. Se pregătesc de praznic şi bisericile închinate celor doi mari verhovnici ai Apostolilor din Râmnic şi Caracal.
Aşezată pe strada cu acelaşi nume, Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Cetatea Băniei îşi deschide larg porţile, în fiecare an, pe data de 29 iunie, pentru a-i primi pe credincioşii veniţi din toate colţurile oraşului. Sfântul locaş de închinare se numără printre cele mai vechi din Cetatea Băniei. Istoria atestă ridicarea ei în preajma anilor 1781-1784, prin strădania preotului Hristea, primul slujitor, şi a boierului Matei Brânzan. După finalizarea lucrărilor a fost închinată Episcopiei de Râmnic și transformată în metoh. Documentele spun că, după închinare, Popa Hristea a îmbrăcat schima monahală sub numele de Hariton, lăsându-şi întreaga avere bisericii. În decursul timpului a trecut prin mai multe reparaţii. Astfel, în urma cutremurului din anul 1838, turla principală din zid a fost înlocuită cu una din scândură. De asemenea, vechea clopotniţă din zid a fost înlocuită cu una de lemn. Mai trebuie ştiut că, în „chiliile bisericii Sfinţii Apostoli s-a adepostit multă vreme o şcoală primară tutelată de negustorul Crăciun Ioanovici” (cf. prof. Nicolar Gh, Dinculescu, Bisericile Craiovei. Un capitol din trecutul oraşului, Ed. Revistei „Oltenia, Craiova, f.a., p. 54), aflată în evidenţa şi sub coordonarea Eforiei Naționale a Şcoalelor. Foarte mult timp, sfântul locaş a fost cunoscut sub numele de Biserica Popii Hristea, a cărui memorie a fost păstrată de credincioși pentru dăruirea cu care a slujit acest sfânt locaș. Numele său a fost luat şi de mahalaua pe care se afla biserica, pe atunci situată în Târgul de Afară.
În aceeaşi zi se pregătesc de praznic şi cele două biserici ale Sfinţilor Apostoli din Râmnicu Vâlcea şi Caracal. Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Râmnicu Vâlcea a fost construită în perioada 1990-2002, cu binecuvântarea IPS Părinte Gherasim. Slujba de sfinţire a avut loc la data de 29 iunie 2002. În oraşul Caracal, sfântul locaş închinat celor doi Apostoli a fost zidit între anii 1923 și 1934, după proiectul cunoscutului arhitect Iulius Mariani.