Bisericile creştine şi promovarea pluralismului religios
Documentul intitulat "Mărturisirea creştină într-o lume multireligioasă - recomandări în privinţa conduitei", care a fost promulgat de Consiliul Ecumenic al Bisericilor (COE), Consiliul Pontifical pentru Dialogul Interreligios (CPDI) şi Alianţa Evanghelică Mondială (AEM) în luna iunie a acestui an, a condus la reflecţii pozitive din partea Bisericilor din lumea întreagă. În cursul unei întruniri importante, Bisericile canadiene au discutat pe marginea acestui document la prestigioasa universitate din Toronto.
La întrunirea Bisericilor canadiene au participat nu mai puţin de 80 de reprezentanţi ai diferitelor tradiţii eclesiale şi membri ai altor religii. Întâlnirea a fost organizată sub iniţiativa COE, Asociaţia Evanghelică din Canada, Conferinţa Episcopilor Catolici din Canada, Consiliul Canadian al Bisericilor şi Forumul Bisericilor Canadiene. Natasha Klukach, directorul programului COE pentru America de Nord, a cerut participanţilor de la această întrunire să nu treacă cu vederea întrebările dificile, în special cele legate de misiunea evanghelică din Canada. "Textul acestui document nu îndeamnă la finalul unui dialog, ci la începerea acestuia", a subliniat Natasha Klukach. Întrebările principale care au fost adresate de participanţi au fost următoarele: "Care sunt directivele conţinute în acest document şi cum pot fi ele aplicate în societatea multireligioasă canadiană? Cum ne pot ajuta aceste directive la favorizarea unei deschideri mai largi a Bisericilor când vorbim despre misiunea de evanghelizare?" Majoritatea participanţilor au fost de părere că recomandările documentului în cauză, intitulat "Mărturisirea creştină într-o lume multireligioasă - recomandări în privinţa conduitei", reflectă în mod fidel practicile actuale din biserici. Cu toate acestea, unii observatori au afirmat că Bisericile din Canada ezită să abordeze subiectul evanghelizării şi că acest document poate fi considerat ca fiind util pentru facilitarea dialogului şi a construirii unui vocabular misionar comun. Pastorul Mbillah a declarat că reprezentanţii Bisericilor din Canada trebuie să reflecte critic la maniera în care activităţile misionare ale Bisericilor pe care le reprezintă pot naşte conflicte în alte părţi ale lumii. El a afirmat că "valoarea acestui document se află în raport direct cu propria noastră identitate creştină. Valoarea sa se referă în principal la ce se aşteaptă de la noi şi nu în privinţa a ceea ce noi aşteptăm de la alţii". Participanţii la întrunire au afirmat necesitatea angajării unui dialog ecumenic pe tema evanghelizării şi de intensificare a dialogului interreligios, pentru a încuraja Bisericile să aibă o privire critică asupra istoriei şi practicilor actuale ale misiunii de propovăduire şi de a crea ocazii în plus de dialog în această privinţă. Pastorul baptist Jeremy Bell a declarat că acest document "este un catalizator, nu un catehism. El ne ajută în perseverarea cu privire la dialog şi la curajul necesar pe care trebuie să îl avem pentru a vorbi şsincerţ unii cu alţii".