Bisericile din Roman şi Bacău, deschise pe perioada caniculei

Data: 08 Iulie 2009

Bisericile din municipiul Bacău şi din municipiul Roman vor fi deschise în zilele următoare între orele 11:00-18:00. Această măsură a fost luată în condiţiile în care în această perioadă se anunţă temperaturi ridicate. „Sfintele lăcaşuri din zona centrală a municipiului Bacău, dar şi cele aflate la periferie vor fi nu doar un spaţiu de reculegere, ci şi un spaţiu de adăpost, mai ales în miezul zilei, pentru băcăuanii şi romaşcanii care se vor simţi afectaţi de temperaturile ridicate. Bisericile păstrează, mai ales în miezul zilei, temperaturi mai scăzute, care fac suportabilă canicula. De asemenea, oamenii vor găsi un pahar cu apă, astfel încât temperaturile ridicate să fie suportate mai uşor“, a spus pr. Constantin Gherasim, consilier pe probleme de tineret şi mass-media al Episcopiei Romanului. (C.C.)