Bisericile se construiesc în primul rând cu banii credincioşilor darnici
Întrucât apelul Patriarhiei Române din 12 mai 2010 pentru continuarea lucrărilor de construire a bisericilor începute şi demararea execuţiei celor deja proiectate a fost interpretat tendenţios de unii jurnalişti şi comentatori, ţinem să precizăm:
Contribuţia din partea Statului român la construirea de biserici este mică în comparaţie cu efortul financiar al credincioşilor. Ca atare, apelul Patriarhiei Române nu a fost adresat în principal autorităţilor de stat, ci s-a dorit a fi mobilizator în primul rând pentru clerul şi credincioşii implicaţi în construirea de locaşuri de cult în această perioadă dificilă din punct de vedere financiar-economic prin care trece România. Argumentarea noastră principală este de ordin spiritual, şi anume, în situaţie de criză economică majoră problemele sociale se pot rezolva doar printr-o puternică motivaţie spirituală, izvorâtă din credinţă puternică, rugăciune intensă şi cooperare comunitară credibilă, care nu desparte şi nu pune în opoziţie viaţa spirituală şi activitatea socială. Orice criză majoră este în ea însăşi un timp de judecată pentru unele stări şi acţiuni greşite, dar şi un îndemn la orientare mai înţeleaptă în viaţa persoanei şi a societăţii.