Bisericile Sfântului Apostol Toma

Un articol de: Constantin Ciofu - 10 Aprilie 2010

Duminica a doua după Paşti este consacrată în Biserica Ortodoxă Sfântului Apostol Toma. În această zi, trei biserici din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei se află în sărbătoare.

Biserica "Sf. Apostol Toma" din cartierul ieşean Alexandru cel Bun îşi serbează mâine hramul. Parohia a fost înfiinţată în anul 1997, iar lucrările la biserică au început în anul 2000, în prezent lucrându-se la acoperişul sfântului lăcaş. În luna ianuarie a anului trecut a fost turnată şarpanta pe turlă şi a fost bătută tabla de cupru. Programul liturgic dedicat acestei sărbători va începe în această seară cu slujba Vecerniei unită cu Litia la care vor participa un sobor numeros de preoţi, dar şi credincioşi. Mâine dimineaţă se vor săvârşi Utrenia şi Sfânta Liturghie, iar la final se va organiza o agapă frăţească. Sărbătoare va fi mâine şi la Biserica Toma Cozma din Iaşi. În această seară, începând cu ora 18:00, se vor oficia Vecernia unită cu Litia, iar mâine dimineaţă se vor săvârşi Utrenia şi Sfânta Liturghie. La final se va face pomenirea ctitorilor şi a celor răposaţi. "Atât după slujba Vecerniei din această seară, cât şi după Sfânta Liturghie din ziua hramului, protocolul organizat cu sprijinul membrilor Consiliului şi Comitetului parohial, al colaboratorilor şi prietenilor apropiaţi ai parohiei va oferi pelerinilor prezenţi expresia culinară a bucuriei sărbătorii. Şi anul acesta, ne-a învrednicit Bunul Dumnezeu să întâmpinăm sărbătoarea hramului mare al Bisericii Toma Cozma cu împliniri şi realizări. Evidenţiem aici în mod special efectuarea recepţiei lucrărilor de consolidare exterioară, prilej cu care a fost evidenţiată calitatea acestor lucrări, dar şi necesitatea de a se continua în interior, pe cheltuiala parohiei, tencuielile cu strat suport pentru a se putea realiza şi pictura", a declarat pr. paroh Mihai Mărgineanu. Slujbă arhierească la Biserica "Sf. Ap. Toma" din Huşi Biserica "Sf. Ap. Toma" din Huşi îşi cinsteşte mâine ocrotitorul. În această seară, PS Corneliu, Episcopul Huşilor, va oficia slujba Vecerniei unită cu Litia la care vor participa un sobor impresionant de preoţi, precum şi credincioşi din Huşi. Biserica "Sf. Ap. Toma" a fost ridicată între anii 1909-1911, iar din anul 1912 a fost rânduită ca biserică de parohie. A fost zidită de vrednicii de pomenire ctitori Toma şi Maria Chisacov. "Biserica se află amplasată în centrul cimitirului din Huşi, întemeiată ca şi parohie în anul 1912 printr-un decret regal. De-a lungul timpului, această biserică a suferit multe reparaţii deoarece, alături de ea era amplasat aeroportul militar german, în perioada 1939-1945, având mult de suferit, fiind devastată. Sfântul lăcaş a fost reparat în mai multe rânduri, ultima dată în perioada 1987-1989, când s-au făcut consolidări. În perioada 1992-1996 această biserică a fost împodobită cu pictură, iar în 1997 a fost sfinţită de către vrednicul de pomenire episcop Ioachim Mareş", a declarat pr. Marcel Miron, protoiereu al Protopopiatului Huşi.