Bisericile verificate de pompieri

Un articol de: Corneliu Ciocan - 05 Aprilie 2012

Pentru siguranţa populaţiei în noaptea de Înviere, specialiştii Biroului Prevenire Incendii şi Protecţie Civilă sector 2 vor verifica cele 42 de lăcaşe de cult din sector, pentru a constata dacă sunt respectate normele de prevenire şi stingere a incendiilor. Reprezentanţii primăriei şi cadrele militare vor verifica instalaţiile şi tablourile electrice, corpurile de iluminat, locurile unde se aprind lumânările, precum şi măsurile ce ţin de intervenţia de urgenţă în asemenea cazuri, respectiv căile de acces şi de evacuare, stingătoarele cu spumă, robinetele cu apă şi pichetele de incendiu. În funcţie de constatări, reprezentanţii Biroului Prevenire Incendii şi Protecţie Civilă vor aduce la cunoştinţa preoţilor parohi măsurile care se impun pentru eliminarea condiţiilor care pot genera incendii, precum şi modalităţile de rezolvare a neregulilor identificate.