BNR ar putea reduce dobânda de politică monetară la 7,75%

Data: 03 Noiembrie 2009

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României va decide, astăzi, să reducă dobânda de politică monetară cu 0,25%, la 7,75%, potrivit mediei estimărilor analiştilor, ale căror prognoze variază între menţinerea ratei şi o relaxare de până la un punct procentual.

Dintre analiştii chestionaţi de Mediafax, cea mai mare scădere a dobânzii de politică monetară este anticipată de economistul-şef al BRD, Florian Libocor. El consideră că, dacă BNR va decide coborârea simultană a dobânzii şi rezervei minime obligatorii, este posibil să aibă loc reduceri ale ratelor aferente resurselor atrase şi plasate de către bănci. Şi economistul-şef al Raiffeisen Bank România, Ionuţ Dumitru, anticipează că BNR va decide reducerea dobânzii de politică cu 0,25 puncte procentuale, pe fondul scăderii inflaţiei, şi a ratei rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în valută. CA al BNR are astăzi ultima şedinţă dedicată politicii monetare din acest an, în cadrul căreia va analiza şi raportul trimestrial asupra inflaţiei.