BNR doreşte stabilizarea monedei naţionale
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a explicat că moneda naţională nu s-ar deprecia dacă pe piaţă ar exista o lipsă de bani. El a susţinut că o scădere cu 20% a monedei naţionale faţă de euro, în doi ani, nu este un şoc. BNR doreşte stabilizarea monedei naţionale, potrivit guvernatorului. El le-a transmis celor care au cumpărat euro şi aşteaptă un curs valutar care să depăşească 4 lei şi 70 de bani că vor vedea singuri dacă au ales sau nu bine. BNR monitorizează în prezent evoluţia monedei naţionale pentru că se doreşte stabilizarea cursului valutar. „Există un conflict între cei care, cu stânga scriu despre lipsa de lichiditate, iar cu dreapta prognozează 4,7 lei pentru un euro, poate chiar 5. Unii au ajuns şi la 6. Şi îi rog să se liniştească şi să-şi adune stânga şi cu dreapta şi să scrie cu o singură mână“, a mai spus guvernatorul BNR.