BNR reduce dobânda-cheie la 6,75%
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis vineri reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,75% pe an, de la 7% pe an, începând cu data de 8 iulie 2024, informează banca centrală. Este o decizie care va duce la coborârea indicilor ROBOR și IRCC, legați de dobânda BNR, și implicit la micșorarea ratelor la creditele cu dobândă variabilă. Dobânda-cheie a BNR era nemodificată la nivelul de 7% pe an din ianuarie 2023. BNR a mai transmis că rata anuală a inflaţiei va continua să scadă în următoarele luni pe o traiectorie semnificativ mai joasă decât cea evidenţiată în prognoza precedentă. (C. Z.)