BNR: Restanţele populaţiei la credite au crescut îngrijorător
Creditele populaţiei afectate de restanţe şi-au majorat ponderea, în primele nouă luni, cu aproape 2 puncte procentuale, de la 6,38% la 8,28% din soldul creditelor acordate pe acest segment, arătând o tendinţă îngrijorătoare, a declarat, ieri, directorul Direcţiei de Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză. Statistica BNR reflectă creditele cu valoare de peste 20.000 de lei şi cu întârzieri la plată mai mari de o zi, iar soldul principalului de plată al acestor împrumuturi însumează 6 miliarde de lei, în timp ce restanţele se ridică la 215 milioane de lei. Potrivit estimărilor BNR, restanţele mai mari de 90 de zile s-ar putea plasa la 181 de milioane de lei, nivel care, în opinia lui Cinteză, începe să fie îngrijorător. Directorul BNR a mai arătat că, în cazul deteriorării indicatorilor, banca centrală are la dispoziţie mai multe mecanisme de a ţine băncile în cerinţele de prudenţialitate. Astfel, BNR a limitat uneori creşterea creditării la unele instituţii de credit la 1% pe lună, a suspendat temporar creditarea persoanelor fizice, a cerut provizioane suplimentare sau a modificat normele de provizionare şi normele de clasificare a creditelor.