Boboteaza la Alba Iulia

Data: 10 Ianuarie 2011

Credincioşii din Alba Iulia au sărbătorit Botezul Domnului la Catedrala Reîntregirii. Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a oficiat Liturghia la Catedrala Reîntregirii din municipiu. După rugăciunea Amvonului, ierarhul, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat la troiţa din faţa catedralei şi slujba de Sfinţire a Apei, informează Trinitas TV, citat de www.basilica.ro.

"Coborându-Se Mântuitorul Iisus Hristos cu sfintele Sale picioare în Iordan a restaurat toată făptura, iar nu numai firea omului", a spus IPS Andrei. Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Andrei a săvârşit în cursul după-amiezii slujba Aghesmei Mari şi la Colegiul Naţional Militar "Mihai Viteazul" din Alba Iulia. Evenimentul, la care au participat elevi, profesori şi cadre militare, a avut loc în sala de festivităţi a instituţiei de învăţământ. Din anul 2001, elevii Colegiului Militar din Alba Iulia se pot închina în Capela "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil", aflată în incinta instituţiei. (O.R.)