Boboteaza la străvechea mănăstire arădeană Hodoş-Bodrog

Data: 07 Ianuarie 2014
Sute de credincioşi au participat luni, 6 ianuarie 2014, la Sfânta Liturghie săvârşită la străvechea Mănăstire Hodoş-Bodrog. An de an vin tot mai mulţi credincioşi la sfânta mănăstire în ziua de Bobotează, deoarece aici s-a îndătinat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei şi la iniţiativa părintelui stareţ arhim. Nestor Iovan, o frumoasă tradiţie, şi anume, ieşirea în procesiune la râul Mureş, unde se face slujba Aghesmei Mari. Şi în acest an, după săvârşirea Sfintei Liturghii, preoţii şi credincioşii, avându-l în fruntea soborului pe părintele stareţ arhim. Nestor Iovan, au ieşit în apropierea râului Mureş.
 
După săvârşirea slujbei Aghesmei Mari, părintele stareţ a adresat credincioşilor un bogat cuvânt de învăţătură, amintind printre altele şi motivaţia pentru care se iese la râul Mureş: „La mănăstirea noastră, întrucât suntem în apropierea unui râu, am îndătinat acest obicei de a ieşi în procesiune în ziua de Bobotează, pentru a face Sfinţirea cea Mare a apei“. 
 
Apele râului Mureş au fost binecuvântate de către unul dintre slujitori, prin introducerea de trei ori a sfintei cruci în apă. La final, credincioşii prezenţi, într-o bună rânduială şi cu multă răbdare, şi-au luat Agheasmă Mare pe care o păstrează la loc de cinste în casele lor şi o folosesc la nevoie, după rânduiala Bisericii. (Protos. Iustin Popovici)