Bogăția duhovnicească
Un om bogat, chemându-și odată fiul, i-a arătat comorile sale și i-a grăit:
„Fiule, ia seama singur ce dorești să-ți las moștenire: bogăția mea sau credința mea în Dumnezeu?”
„Comorile pământești sunt stricăcioase, a răspuns fiul înțelept, așa că lasă-mi mai bine credința ta.”
După aceea, tatăl a împărțit săracilor toată averea și după scurtă vreme a murit, iar fiul a ajuns sărac și își punea numai în Domnul toată nădejdea sa.
În același oraș trăia un om bogat, dar evlavios, iar soția sa îi era vrednică pereche. Când singura lor fiică a ajuns la vremea măritișului, credincioasa mamă i-a spus soțului ei:
„Bogăție avem destulă; trebuie așadar să căutăm pentru fiica noastră mire nu bogat, ci blând și temător de Dumnezeu, care s-o facă fericită”.
„Bine ai cugetat, i-a răspuns bărbatul. Și eu mă gândesc să las alegerea în seama lui Dumnezeu Însuși. Să mergem la biserică, să ne rugăm cu osârdie, și cel pe care Domnul îl va face să intre mai întâi în biserică, acela să fie soțul fiicei noastre.”
Așa au și făcut, și întâiul care a intrat a fost tânărul cel înțelept. Părinții fetei au început să-l întrebe cine este și care îi sunt părinții. Când tânărul le-a spus cine a fost tatăl său (pe care cei doi îl cunoscuseră bine) și au auzit că nu este însurat, au dat slavă lui Dumnezeu și au strigat:
„Însuși Hristos te alege să fii soț al fiicei noastre: a ta să fie fata și averea noastră!”.
Și a trăit tânărul cu soția sa ani lungi și fericiți, în cucernicie și în îndestulare. Cu adevărat, fericit este cel care pune în Dumnezeu toată nădejdea sa, căutând mai întâi de toate Împărăția cerurilor!
(Adaptare după o pildă din volumul „Apa vieții. 300 de istorioare cu tâlc duhovnicesc”, Sophia, 2016)