Botezul Domnului pentru românii din diasporă

Un articol de: Ioan Bușagă - 09 Ianuarie 2016

Românii ortodocşi din diasporă au participat la praznicul Botezului Domnului în bisericile parohiilor ortodoxe româneşti din oraşele lor sau din împrejurimi. Cu această ocazie s-au desfășurat procesiuni la Marea Nordului și Marea Tireniană. La finalul slujbei Aghesmei Mari, credincioşii au luat la casele lor apa sfințită.

În ziua praznicului Botezului Domnului, românii ortodocşi din Nürnberg şi împrejurimi au participat la slujbele săvârşite la Catedrala Mitropolitană de către Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi şi în prezenţa a numeroşi credincioşi, informează site-ul mitropoliei www.mi­tropo­lia-ro.­ Slujba Aghesmei Mari a fost săvârşită la Sfânta Cruce din incinta sediului mitropolitan.

Ungaria

Sărbătoarea împărătească a Botezului Domnului a fost aşteptată cu bucurie şi de credincioşii români ortodocşi din Ungaria. Comunitatea românească din Gyula a participat în ziua de 6 ianuarie, la Catedrala Episcopală, la Sfânta Liturghie şi slujba Aghesmei Mari săvârşite de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La slujbă au participat credincioși și din alte localități apropiate, turiști din România, precum și oficialități, printre care și domnul Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Gyula, informează Biroul de presă al eparhiei.

Italia

Numeroşi credincioşi ortodocşi români din Roma au participat la praznicul Botezului Domnului în Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului”, de la Centrul eparhial din Roma, unde Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Sfinţirea cea mare a apei a fost oficiată de ierarh pe un podium amenajat în incinta Centrului eparhial. „În după-amiaza aceleiași zile, PS Părinte Episcop Siluan, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din Roma și împrejurimi, a slujit pe malul Mării Tireniane, în localitatea Torvaianica, din provincia Roma, Sfin­țirea cea mare a apei și a binecuvântat marea. La sfârșitul slujbei, o cruce de lemn, împodobită cu flori, a fost aruncată în mare spre binecuvântarea apelor”, a precizat pr. Ioan Lupăşteanu, consilier mass-media şi de informare al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.

Suedia

Români ortodocşi din partea de nord a Europei au venit miercuri, 6 ianuarie, la biserica românească din orașul Göteborg, Suedia, unde Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Apoi, clerul şi credincioşii au mers în procesiune la ţărmul Mării Nordului, unde, după oficierea slujbei Aghesmei Mari, credincioșii au fost binecuvântați, iar, potrivit tradiției ortodoxe, arhiereul a aruncat Sfânta Cruce în apă. Cei cinci tineri care au sărit în apele reci pentru a recupera Sfânta Cruce au primit din partea ierarhului câte o icoană a Maicii Domnului, Stăpâna Fiordurilor, şi mai multe daruri, informează www.episcopiascandinavia.se.

În ajunul sărbătorii Botezului Domnului, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie a vizitat în Göteborg mai mulți enoriași bolnavi, aflați în spital sau la domiciliul lor, pe care i-a binecuvântat cu Agheasmă Mare, întărindu-i și mângâindu-i cu sfatul și rugăciunea.