Botezul Domnului, praznicul înnoirii vieții

Botezului Domnului/ Boboteaza - Dumnezeiasca arătare (Matei 3, 13-17)

În vremea aceea a venit Iisus din Galileea la Iordan, către Ioan, ca să fie botezat de el. Ioan însă Îl oprea, zicând: Eu am trebuință să fiu botezat de Tine, și Tu vii la mine? Și răspunzând, Iisus a zis către el: Lasă acum, că așa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea. Atunci L-a lăsat. Iar după ce S-a botezat Iisus, în clipa când ieșea din apă, îndată cerurile s-au deschis și Ioan a văzut Duhul lui Dumnezeu pogorându-Se ca un porumbel și venind peste El. Și iată, un glas din ceruri care a zis: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit.

La praznicul Botezului Domnului, ca de altfel la toate sărbătorile din cursul anului bisericesc, foarte multe texte liturgice ale slujbelor zilei prezintă evenimentul Botezului Mântuitorului Hristos de către Ioan în apele Iordanului ca pe un eveniment actual, care se întâmplă astăzi, eveniment la care credin­cioșii Bisericii participă în mod activ, ca martori oculari. Auzim în acest sens: „... astăzi ne-a sosit nouă vreme de praznic şi ceata sfinţilor cu noi se adună, şi îngerii cu oamenii împreună-prăznuiesc. Astăzi, harul Sfântului Duh, în chip de porumbel, peste ape se pogoară. Astăzi, Soarele cel neapus a răsărit şi lumea cu lumina Domnului se luminează... Astăzi, apele Iordanului se prefac în vindecări, cu venirea Domnului. Astăzi, toată făptura se adapă cu curgeri tainice... Astăzi, cele de sus cu cele de jos împreună-prăznuiesc şi cele de jos cu cele de sus împreună-vorbesc...”.

Acest astăzi pe care îl întâlnim ca o continuitate în toate rânduielile liturgice ale Bisericii noastre este mai mult decât o simplă istorisire, sau aducere aminte şi comemorare, „este un eveniment ce se întâmplă acum”. Credinciosul participă la evenimentul desfăşurat în slujba bisericească ca la un astăzi, pentru că toate evenimentele capătă în dimensiunea liturgică sensul prezenţei, al coborârii veşniciei în timp. Toate evenimentele descrise în imnografia liturgică nu sunt momente trecute şi încheiate în istorie „pentru că Cel care le-a săvârşit, deşi le-a împlinit în timp, este Cel mai presus de timp şi în afara timpului, şi lucrarea lui adună trecutul şi viitorul într-un veşnic prezent, într-un astăzi, într-un eveniment care se manifestă ori de câte ori adunarea liturgică euharistică se realizează”.

Praznicul Teofaniei depline

Dacă în Vechiul Testament se descoperă doar persoana Tatălui, în cadrul evenimentului nou-testamentar al Botezului Domnului se revelează în chip desăvârșit întreaga Sfântă Treime, în sensul în care glasul Tatălui mărturi­sește din cer filiația Logosului Întrupat care se afla în apele Iordanului, iar Duhul Sfânt este văzut deasupra Fiului, în chipul porumbelului. De aceea, praznicul Botezului, ca Praznic Treimic, mai este numit și Teofanie sau arătarea lui Dumnezeu, și Epifania, adică descoperire sau arătare, strălucire a slavei dumnezeiești.

În ziua praznicului Bobotezei, în timpul Sfintei Liturghii, după Rugăciunea Amvonului, se iese în procesiune, în curtea bisericii sau la râu, unde se face Sfinţirea cea mare a apei sau Agheasma Mare, după rânduiala alcătuită de Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului. Cea mai veche menţiune scrisă asupra rânduielii de sfinţire a apelor care are loc cu prilejul praznicului Botezului Domnului o avem într-o Omilie la acest praznic, rostită de Sfântul Ioan Gură de Aur: „... ziua de azi este ziua în care (Hristos - n.n.) S-a botezat, în care a sfinţit firea apelor. De aceea, la sărbătoarea aceasta, la miezul nopţii, toţi iau apă şi o duc acasă şi o păstrează tot anul, căci astăzi au fost sfinţite toate apele; şi minunea e vădită: apa aceasta nu se strică cu trecerea timpului, apa aceasta scoasă astăzi rămâne limpede şi proaspătă un an, doi şi adeseori chiar mulți ani şi după atâta vreme se ia la întrecere cu apa adusă acum de la izvor”.

Această apă sfințită, cunoscută ca Agheasmă Mare, este păstrată la loc de mare cinste în casele creștinilor, fiind luată pe nemâncate, în fiecare dimineață, înaintea anaforei, timp de șapte zile, până la Odovania praznicului și ori de câte ori creștinul simte nevoia de a se sfinți prin gustarea ei. „La praznicul Bobotezei în fiecare an, se începe înnoirea omului creştin. An de an, prin agheasmă se face nu numai sfinţirea caselor, ci şi a trupurilor şi a sufletelor omeneşti, se face curăţirea minţii, inimii şi a vieţii noastre”, scria părintele profesor Ilarion V. Felea în lucrarea Sfinției Sale, intitulată Spre Tabor. Textul acesta de mare adâncime subliniază valenţele pe care praznicul Bobotezei şi evenimentul sfinţirii caselor îl au în viaţa fiecărui creştin.

Dacă pentru credincioşii creştini Boboteaza este „praznic al înnoirii”, pentru preot, sărbătoarea aceasta poate constitui cel mai bun prilej pentru desfăşurarea lucrării sale pastorale, referindu-ne desigur la îndătinata tradiţie creştină a sfinţirii caselor cu prilejul acestui praznic.

Botezul Domnului - chip al Botezului creştin

Prin evenimentul Botezului Domnului în apele Iordanului, începe un moment nou în istoria umanităţii, şi mai cu seamă în viaţa celor nou-născuţi prin Duhul Sfânt, în sensul că Boboteaza devine prefigurare a Botezului creștin.

Botezul creștin este temelia noii vieţi duhovnicești pe care o începe prin intermediul său creștinul în Biserică. De aceea, el mai este numit și „uşa Tainelor”, şi poarta de intrare în Biserică. Botezul creştin curăţă şi nimiceşte toate păcatele. Viaţa duhovnicească a creștinului începe odată cu săvârșirea acestei Taine, aşa cum lucrarea de mântuire a lumii a început cu Botezul Domnului în apa Iordanului.

Referindu-se la teologia Botezului Domnului ca act mântuitor şi răscumpărător, Sfinţii Părinţi ai Bisericii arată că el nu este alt­ceva decât o prefigurare a Tainei Botezului, la care Hristos îi cheamă pe toţi cei care vor crede în El, pentru a primi baia curăţitoare şi înnoitoare. Astfel, Sfântul Grigorie Palama arată că „Hristos merge la Botez, ca să-Şi înceapă călătoria cea aducătoare de mântuire şi să fie crezut de cei ce-L urmau şi se botezaseră, aşa precum El Însuşi a arătat şi a orânduit, cum că a fost dat Duhul cel Sfânt pentru ca prin El să se pregătească botezul ca leac curăţitor al întinăciunilor noastre pricinuite de o naştere şi o viaţă pătimaşă”.

Botezul Domnului ca imagine a înnoirii neamului omenesc este aşadar chip al Botezului creştin, care ne aşază în dimensiunea vieţii în Hristos. Legătura evenimentului Botezului Domnului cu Taina Sfântului Botez rezidă în aceea că Domnul, bote­zându-Se, a sfinţit apa, făcând-o apă curăţitoare, ca semn al împăcării omului cu Dumnezeu. Astfel, Botezul Domnului a deschis uşa Tainei Botezului. Subliniind această legătură, textul liturgic arată: „... Pământesc lucru este acesta ce se vede şi mai presus de ceruri, ceea ce se înţelege. Prin baie este mântuirea, prin apă Duhul şi prin afundare se face înălţarea noastră la Dumnezeu...” Observăm faptul că textul liturgic citat aminteşte despre baia botezului ca fiind mântuitoare, despre apa care dăruieşte Duhul şi despre înălţarea noastră la Dumnezeu, prin actul afundării. Un alt text al slujbelor praznicului arată: „...această dumnezeiască prăznuire (Boboteaza, n. n.) ne va fi baie de a doua naştere, din care vom vedea Lumina cea neapusă a Treimii”. Textul acesta subliniază realitatea înaintării noastre spre vederea celor dumnezeieşti, al cărei început îl face Taina Botezului, căci Botezul rezideşte pe om, reaşezându-l la măsurile „chipului celui dintâi”, spre care am fost zidiți dintru început, pentru a ne învrednici de sălășluirea în Împărăția treimică a veșnicelor bunătăți.