Botezul, Taina bucuriei împărtăşite divino-uman

Prin orice lucrare divino-umană a Bisericii ni se creează bune ocazii de vii împliniri şi reale motive de bucurii duhovniceşti. Cel mai întemeiat motiv că bucuria este reală nu-i altul decât acela că în lucrarea lui Hristos prin Biserică, omul se întâlneşte direct cu Dumnezeu, firescul omenesc cu harul dumnezeiesc, văzutul cu nevăzutul. Iar orice astfel de întâlnire nu se consumă decât în bucurie negrăită cu reverberaţii veşnice.

Botezul, de exemplu, prilejuieşte bucurie deopotrivă lui Dumnezeu şi omului. Mai întâi, prin Taina Sfântului Botez Dumnezeu îl face pe om părtaş la bucuria Sa de Fiul Său: "Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut" (Ps. 2, 7), iar apoi, părinţii după trup îl fac părtaş pe Dumnezeu la bucuria lor de fiul lor, prin actul botezării lui în numele Sfintei Treimi. Dar această reciprocă bucurie nu se poate împlini decât în taina simţirii interpersonale prin credinţă. În afara ei, asistăm la acte inconştiente ce se înscriu cel puţin pe linia tradiţiei orale, sociale şi conjuncturale. Acest fapt al bucuriei reciproce este trăibil numai în taina persoanei. Numai persoana nu păstrează nimic pentru sine, ci totul împărtăşeşte cu ceilalţi. Astfel, în Sfânta Treime Tatăl se bucură cu Duhul de frumuseţea Fiului Său, Fiul se bucură şi El cu Duhul de bunătatea părintelui Său, iar Tatăl se bucură împreună cu Fiul de blândeţea Duhului Sfânt. Şi tocmai pentru că este o bucurie treimică a Dumnezeului Atotputernic, ea este o bucurie deplină şi absolută. Dar Dumnezeu nu este egoist. El împărtăşeşte totul cu făptura Sa, zidită în chipul şi din iniţiativa Fiului, cu binecuvântarea şi fiinţarea Tatălui şi prin lucrarea şi însufleţirea necontenită a Duhului Sfânt. Însă omul n-a avut răbdare să crească în lărgimea, lungimea, înălţimea şi adâncimea (Efes. 3, 18) înţelegerii acestei Taine a împărtăşirii reciproce de bucurie şi de aceea i-o oferă iarăşi Fiul întrupat, deodată, deplină şi anticipat în Taina Sfântului Botez: naşterea din apă şi din Duh a ipostasului biologic în ipostas eclesial. Această naştere "din apă şi din Duh" (In. 3, 15) este o reiterare la nivel creat a naşterii Fiului din Tatăl mai înainte de veci. Căci aşa cum Fiul se naşte din veci din Tatăl fără de mamă, tot aşa omul în Sfântul Botez se naşte prin har din mama Biserică fără de tată. Singura diferenţă constă în calitatea fiinţei celui născut. Astfel, Fiul dumnezeiesc Se naşte fără de ani şi fără de mamă din Tatăl mai înainte de veci, iar din mamă (Maica Domnului) fără de Tată se naşte prin Duhul Sfânt la "plinirea vremii" (Gal. 4, 4), spre încredinţarea omului de preţuirea iubirii Sale faţă de el. De asemenea, la naşterea fiecărui om este prezent tainic şi neostentativ Tatăl-Dumnezeu, care oferă fiinţialitatea iubirii Sale prin chipul Fiului - motiv pentru care orice nou-născut este indiscutabil "un fiu" - peste care "răsuflă" suflarea Duhului Sfânt. Dar, recunoaşterea chipului treimic din om se face deplin în Taina Botezului. Aşa cum la botezul Fiului întrupat la Iordan Tatăl a mărturisit şi Duhul a adeverit fără şovăire (Mt. 3, 16-17), tot astfel la botezul fiecărui om Sfânta Treime Se bucură de înfierea în Viaţa Treimii a făpturii create pecetluite cu numele Său. Acum (Astăzi) acelaşi Tată Se bucură cu o bucurie negrăită de Fiul Său Cel care-L face părtaş la o altfel de naştere decât cea veşnică: la naşterea fiului Fiului. În acest fel, Fiul prelungeşte bucuria Tatălui făcându-L născător a nenumărate ipostase umane din chipul cosmic al Fiului extins în lume şi aceeaşi bucurie Duhului, prin care se face şi care susţine această naştere-viaţă. Astfel, pe lângă naştere şi purcedere, acte distincte şi veşnic unice de originare a Fiului şi a Duhului în Sfânta Treime, Botezul este al treilea act distinct şi la fel de tainic şi de nepătruns, prin care se originează făptura umană în Sfânta Treime, devenind prin har copărtaşă "dumnezeieştii firi" ( II Petr. 1, 4). Şi pentru că Dumnezeu nu se bucură doar El de naşterea Fiului Său, ci o prelungeşte şi o oferă de fiecare dată prin părinţi, la fiecare făptură umană, ca un răspuns de iubire la actul iubirii binecuvântate dintre bărbat şi femeie. Tot astfel, părinţii care-şi botează pruncul dau mărturie că nu sunt nici ei egoişti, bucurându-se singuri de naşterea fiului lor, ci îl fac părtaş şi pe Dumnezeu la această bucurie a lor: ca un răspuns la iubirea Preasfintei Treimii, care l-a chemat din neant la viaţă nemuritoare. De aceea, credem că Dumnezeu şopteşte în Taina Botezului fiecărui om: "Fiul Meu eşti Tu, Eu Astăzi Te-am născut" (Ps. 2, 7), iar omul răspunde lui Dumnezeu firav şi nedumerit: "Preasfântă Treime, Dumnezeul meu eşti Tu" căci "Mare eşti Doamne şi minunate sunt lucrurile Tale şi nici un cuvât nu este de-ajuns spre lauda minunilor Tale". În orice caz, nu-i de mirare: tot ceea ce face omul înlăuntrul Botezului este har dumnezeiesc înmugurit în minune de chip omenesc, iar tot ceea ce face în afara lui nu este decât egoism cu parfum absolutist!