Brăila, cel mai mare producător de culturi semincere

Un articol de: Mariana Bahcevan - 29 Aprilie 2017

Cea mai mare suprafaţă cultivată cu loturi semincere din ţară, respectiv peste 18 mii de hectare, se găsește în județul Brăila, potrivit informaţiilor furnizate de analistul Inspectoratului Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor Brăila, Geta Condruţ. Potrivit acesteia, „în anul 2016 a fost înscrisă la multiplicare o suprafaţă totală de 18.479 ha, loturile de hibridare porumb şi floarea-soarelui reprezentând circa 52% din suprafaţa cultivată la nivel de ţară. Judeţul Brăila are tradiţie în producerea de seminţe, producătorii agricoli cultivând cea mai mare suprafaţă de culturi semincere certificate oficial din ţară”, se arată în comunicatul transmis de Condruţ.

Anul trecut, în acest județ au fost monitorizaţi 246 agenţi economici înregistraţi pentru producerea, prelucrarea şi comercializarea seminţelor şi materialului săditor cu un număr de 387 puncte de lucru, pentru care s-au eliberat 569 de autorizaţii. Au fost eliberate 65 de autorizaţii noi şi au fost retrase 23 de autorizaţii de la agenţii economici care nu au mai îndeplinit condiţiile stabilite.

La nivelul judeţului Brăila, prelucrarea seminţelor se desfăşoară în 16 staţii performante de procesare, din care cinci pentru prelucrarea porumbului, două pentru floarea-soarelui şi nouă pentru cereale păioase, după cum se mai arată în comunicat.