Brăţări dacice repatriate
Peste 500 de monede şi 18 podoabe dacice din argint, printre care se regăsesc brăţări, fibule, un colier cu pandantive, un lanţ şi un pinten, au fost recuperate şi repatriate recent, anunţă Muzeul Naţional de Istorie a României. Acestea vor fi prezentate la sediul MNIR, mâine, în cadrul unei conferinţe de presă.
Piesele, de o valoare excepţională, au fost recuperate cu sprijinul poliţiei din oraşul austriac Salzburg.
Printre cei care vor lua cuvântul se numără: procurorul general al României, Augustin Lazăr, chestorul principal de poliţie Alexandru Cătălin Ioniţă, inspector general al Poliţiei Române, Benedikt Saupe, consilier în cadrul Ambasadei Republicii Austria în România, şi managerul MNIR, Ernest Oberlander - Târnoveanu.