„Braţele părinteşti“ în Episcopia Huşilor

Data: 03 Noiembrie 2010

În perioada 20 octombrie-1 noiembrie 2010, cu binecuvântarea Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor, în Episcopia Huşilor s-a derulat programul social "Braţele părinteşti".

Prin intermediul Sectorului social-filantropic şi misionar al Episcopiei Huşilor au fost achiziţionate şi oferite haine şi încălţăminte pentru sezonul rece unui număr de 72 de copii de vârstă şcolară, cu rezultate bune la învăţătură, care provin din familii nevoiaşe. Programul "Braţele părinteşti" are drept obiectiv reducerea abandonului şcolar în rândul categoriilor sociale defavorizate şi este sprijinit financiar de Episcopia Ortodoxă Română a Italiei. Acţiunea constă în adopţia de la distanţă a 72 de copii de vârstă şcolară, care frecventează biserica, din diferite parohii din judeţul Vaslui. Prin intermediul acestui program, fiecare copil primeşte un ajutor financiar de 50 euro/lună, constând în bunuri de maximă necesitate, până la sfârşitul anului şcolar 2010-2011. Totodată, pe 20 octombrie 2010, copii din zona municipiului Huşi s-au întâlnit la Reşedinţa episcopală din Huşi cu Preasfinţitul Părinte Corneliu, care le-a explicat programul social în care sunt implicaţi, adresând mulţumiri Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei şi Preasfinţitului Părinte Siluan, Episcopul românilor ortodocşi din Italia. La finalul întâlnirii, Preasfinţia Sa i-a îndemnat pe copiii şi părinţii prezenţi să trăiască o viaţă duhovnicească autentică, îndemnându-i să rămână fii credincioşi ai Bisericii. (pr. Marin Tudorică)