British Museum a primit cea mai mare donaţie din istoria sa
British Museum va primi 1.700 de piese din ceramică chinezească renumite pe plan internaţional, în valoare de circa 1 miliard de lire sterline (1,27 miliarde de dolari), în cadrul celei mai mari donaţii din cei aproape 300 de ani de istorie ai instituţiei muzeale, informează Reuters. Colecţia donată de Fundaţia Percival David numără 10.000 de obiecte și era expusă la British Museum din 2009 ca împrumut. Printre piesele acesteia se numără „vazele David” - ceramică albastru cu alb din 1351 (foto); „chenghua”, o mică cupă pentru vin din porţelan din secolul al XV-lea, printre cele mai căutate artefacte din arta chineză. Graţie donaţiei, British Museum va deţine una dintre cele mai importante colecţii de porțelan chinezesc dintr-un muzeu aflat în afara lumii vorbitoare de chineză. Instituţia muzeală britanică a anunțat că va împrumuta o parte din piese Muzeului Shanghai din China şi Muzeului Metropolitan din New York, pentru a sprijini expoziţiile care vor avea loc acolo. Porţelanul produs în China, începând din jurul anului 600 d.H., este de departe cel mai avansat din lume.