Buchet de evenimente dedicate pomenirii Sfântului Ierarh Nifon la Târgoviște

Un articol de: Pr. Marian Puiescu - 10 August 2021

An de an, la Târgoviște, în istorica cetate de scaun voievodală și reședință vlădicească, au loc, în zilele de 10 și 11 august, ceremoniile dedicate sărbătorii Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești. Desfășurate sub îndrumarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, aceste festivități reprezintă evenimentul spiritual central al eparhiei.

Anul acesta, sărbătoarea a fost deschisă marți, 10 august 2021, de pelerinajul tinerilor din Arhiepiscopia Târgoviștei, ce s-a desfășurat de la catedrala din Târgoviște la Mănăstirea Stelea, prin centrul vechi al orașului, după care a fost săvârșită slujba Vecerniei sfântului în incinta complexului monahal.

În cadrul pelerinajului, au fost purtate moaștele Sfântului Ierarh Nifon prin centrul istoric al orașului, unde la statuia Sfinților Martiri Brâncoveni, din fața Primăriei Municipiului Târgoviște, s-a făcut o oprire simbolică. La procesiune au participat, din cauza restricțiilor sanitare, doar peste 1.000 de tineri de la parohii din oraș și din județ, elevi ai şcolilor târgoviştene, membri ASCOR, studenţi teologi, elevi seminarişti, dar şi credincioşi din oraş. Cu acest prilej, chiriarhul locului a premiat comitetul de tineri al Parohiei „Sfântul Ioan” din Găești, județul Dâmbovița, care a obținut locul I la etapa eparhială a Concursului național catehetic, organizat de Patriarhia Română.

Miercuri, 11 august 2021, se desfășoară momentul principal al sărbătorii, ce va avea în centru săvârșirea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Cu acest prilej, chiriarhul locului va lansa volumele tipărite de către Editura Arhiepiscopiei Târgoviștei, intitulate: „Sfântul Ianache Văcărescu - mărturisitor al credinței străbune dimpreună cu Sfinții Martiri Brâncoveni”, „Voievodul Radu cel Mare - sprijinitor al Ortodoxiei, promotor al culturii și al tiparului” și „Voievodul Mihai Viteazul - apărător și mărturisitor al credinței strămoșești”, precum și broșurile misionare intitulate: „Sfânta Liturghie - centrul vieții pastoral-misionare ortodoxe” și „Înaintașii noștri - modele de viață și de credință. Pomenirea celor adormiți - datorie spirituală și familială”.
După aceea, Înaltpreasfinția Sa va oferi Diploma de excelenţă „Sfântul Ierarh Nifon” și daruri celor 12 elevi din eparhie care au obţinut media generală 10 la Evaluarea Națională și la Bacalaureat, anul acesta, precum și unui elev din Găești care a obținut medalia de aur la Campionatul internațional de robotică din SUA.

Sfântul Ierarh Nifon a păstorit la Târgoviște între 1500 şi 1503, fiind primul sfânt canonizat pe pământul țării noastre, cel care a înnoit viața noastră bisericească de la începutul secolului al XVI-lea, a reorganizat Biserica munteană, a reafirmat cu tărie principiile morale creștine, dar a și provocat o uriașă dezvoltare a vieții spirituale și culturale de la noi. De numele său este legată intensificarea spiritu­alității și a culturii din Țara Românească, precum și îndemnul repetat de a se utiliza cel mai nou mijloc de comunicare socială al timpului său, tiparul, în misiunea Bisericii, ceea ce s-a și întâmplat odată ce Ieromonahul Macarie a tipărit primul Liturghier ortodox din lume (1508), la Târgoviște, iar apoi, Octoihul (1510) și Tetraevangheliarul (1512). Toate aceste volume bisericești fundamentale, primele cărți ale culturii noastre, au fost reeditate de către Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, în anii trecuți, în ediție jubiliară, în colaborare cu Biblioteca Academiei Române, ca ofrandă adusă gloriei primului centru tipografic de la noi. Primul și cel mai important ucenic spiritual al Sfântul Ierarh Nifon a fost Sfântul Voievod Neagoe Basarab, model desăvârșit de conducător creștin, cel ce ne-a lăsat, peste veacuri, „Învățăturile către fiul său Teodosie”, un adevărat ghid al creștinului și mai ales al celui ce dorește responsabilități publice, bine ancorat în înțelepciunea valorilor noastre creștine.

Frumoasa raclă ce conține moaștele Sfântului Ierarh Nifon a fost realizată la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Mitropolit onorific, în anul 2009, cu părticele de sfinte moaște aduse personal de către Înaltpreasfinția Sa de la Mănăstirea Dionisiu, din Muntele Athos, în anul 2008, iar în anii 2011 și 2013, au fost aduse și de către părintele arhimandrit Petros, starețul acestei mănăstiri unde se află mormântul sfântului ierarh. În raclă, există și câteva părticele aduse de la catedrala din Craiova.