„Bucureştii la primul claxon“, în această seară la MNIR

Data: 24 Septembrie 2011

Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) pregăteşte, pentru această seară, un eveniment muzeal inedit - "Bucureştii la primul claxon". Cu această ocazie publicul va putea să admire primul automobil înmatriculat în Bucureşti, în anul 1900. Maşina, marca Herstal, fabricată în Liege, Belgia, a făcut parte dintr-o serie de 47 de automobile produse de constructor, dintre care la Bucureşti a ajuns cea cu numărul 40. În expoziţie, vizitatorii vor găsi date interesante despre proprietarul maşinii, despre istoria automobilismului în România, precum şi despre istoria transportului românesc. Expoziţia este realizată cu sprijinul Muzeului Tehnic Naţional "Dimitrie Leonida", al Muzeului de Istorie Galaţi şi al Muzeului Mixt Tecuci.