„Bucureştiul european“, în file de album

Un articol de: Eliza Dumitrescu - 07 Martie 2011

Editura "Curtea Veche" a tipărit în condiţii grafice deosebite albumul "Bucureştiul european", de Bogdan Andrei Fezi. Cartea abordează de pe poziţii critice modul în care se construieşte actualmente în Capitală, uşurinţa cu care se obţin derogări de la planul urbanistic în prezent faţă de perioada de la începutul secolului al XX-lea. Cercetarea merge şi mai departe în trecut şi prezintă

viziunea arhitecturală a urbaniştilor bucureşteni din perioada interbelică, atunci când Bucureştiul era un exemplu printre oraşele europene. "Ca urmare a unui proces de aculturaţie de mai bine de un secol, Bucureştiul interbelic ajunge nu numai să îşi însuşească lecţia europeană, prin realizările urbane şi arhitecturale, dar să şi reprezinte un exemplu la nivel mondial", scrie Fezi în introducerea volumului său.