Bucuria comuniunii între generaţii în Anul Centenar
La începutul noului an universitar 2018-2019, binecuvântăm pe toţi studenții şi profesorii, cu speranţa unei frumoase cooperări academice pentru promovarea valorilor permanente și a modelelor autentice, care leagă între ele generațiile trecute, prezente și viitoare.
Universitățile au menirea sau vocaţia să formeze personalităţi competente şi întreprinzătoare, susținând o cunoaştere pentru acţiune, utilă nu doar pentru şcoală, ci şi pentru calitatea vieţii umane în societate. Dincolo de excelenţa academică, de profesionalismul dobândit printr-o pregătire consolidată în plan informaţional, este nevoie în procesul educaţional şi de reafirmarea dimensiunii formative. Generațiile de studenţi care s-au format urmând cursurile universitare sunt dovada vie a faptului că numai prin hărnicie și perseverență putem obţine rezultate semnificative în viață.
Prin încurajarea cercetării științifice, dar și a formării spirituale, se evidenţiază importanţa unei abordări dinamice și complementare între știință și spiritualitate, între cunoaştere intelectuală şi comuniune socială, după modelul marilor personalităţi academice româneşti.
În acest an în care aniversăm Centenarul Marii Uniri de la 1918, avem datoria de a ne aminti cu recunoştinţă de toți făuritorii acesteia - mulţi dintre ei dascăli renumiți care au onorat învățământul românesc și au contribuit la cultivarea și consolidarea conștiinței naţionale. Contribuţia acestora la realizarea idealului naţional de unitate constituie un prilej pentru actuala generaţie de profesori și studenți de a omagia patriotismul lor și de a transmite lumina lor generaţiei prezente şi viitoare.
Cu prilejul începutului noului an universitar 2018-2019, ne rugăm lui Dumnezeu să dăruiască tuturor studenţilor şi profesorilor sănătate şi mult ajutor în activitatea lor, precum şi bucuria cultivării demnităţii naţionale, prin evidenţierea valorilor şi a personalităţilor academice româneşti recunoscute în plan naţional şi internaţional!
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Mesaj transmis cu ocazia începutului noului an universitar 2018-2019.