Bucuria copilăriei și filantropie la Firiteaz, județul Arad
Pentru peste 90 de copii din Parohia Firiteaz, județul Arad, și din împrejurimi, duminică, 1 august 2021, a fost o zi memorabilă. Evenimentul a debutat cu săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, în cadrul căreia preoții, copiii, tinerii și toți cei prezenți s-au rugat pentru sănătatea micuței Maria Băcanu, o fetiță de aproape 3 ani care suferă de cancer.
„După terminarea slujbei, în curtea Centrului de tineret «Bucurie în Ortodoxie», într-o atmosferă de sărbătoare, actori din cadrul Teatrului Național «Ioan Slavici» din Arad, în colaborare cu Consiliul Județean Arad, Centrul Cultural Județean Arad și Primăria Comunei Șagu, au pus în scenă piesa de teatru «Hänsel și Gretel» spre bucuria copiilor, emoția părinților și nostalgia bunicilor. Mai apoi, în bucuria jocurilor copilăriei, salturi în trambulină și plimbări cu caii, s-a organizat strângerea de fonduri pentru micuța Maria, în urma căreia s-a adunat suma de 11.126 de lei”, ne-a transmis Robert Blaga, student teolog, membru în departamentul de tineret al parohiei.