Bucuria dăruirii în Parohia Sfântului Antonie din cartierul Titan

Un articol de: Diac. Vasile Robert Nechifor - 24 Decembrie 2022

Sărbătoarea Naşterii Mântuitorului este prilej de bucurie duhovnicească, acest mare praznic arătând iubirea milostivă a lui Dumnezeu pentru oameni, prin aceasta Fiul luând trup pentru a înălţa firea cea căzută la demnitatea ei dintru început. Biserica îndeamnă ca fiecare creştin, individual şi în comunitate, să devină mâna iubirii milostive a lui Dumnezeu.

Acest îndemn la milostenie este urmat de credincioşii Parohiei „Sfântul Antonie cel Mare”-Titan în fiecare an, mai ales în preajma marilor sărbători, când membrii comunităţii se mobilizează pentru a oferi câte o bucurie semenilor dezavantajaţi.

În cadrul proiectului parohial „Dar din dar”, şi anul acesta, în preajma sărbătorii Naşterii Domnului, parohia, sprijinită de credincioşi şi de mai mulţi donatori, a organizat o nouă acţiune social-filantropică, în cadrul căreia au fost distribuite 220 de pachete conţinând alimente de strictă necesitate şi produse de igienă familiilor şi persoanelor aflate în diferite situaţii de risc medical, social sau financiar.

Părintele paroh Nicolae Gavrilă a subliniat faptul că milostenia este una dintre datoriile oricărui creştin: „În preajma marilor sărbători încercăm să aducem o mică bucurie semenilor noştri. Nu este mult, însă bucuria cu care aceşti oameni ne primesc de fiecare dată ne încununează eforturile smerite. De la Mântuitorul Hristos învăţăm să fim milostivi, căci El a spus: «Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru cel Ceresc milostiv este.» De aceea ne străduim să fim alături de fraţii noştri care trec prin încercări, îndemnându-i pe toţi să participe la această mare sărbătoare a bucuriei, cu gândul că doar «dăruind, vom dobâbdi» iubirea şi mila Părintelui ceresc”.

Pachetele cu ajutoare, a căror valoare se ridică la suma de 15.000 de lei, au fost pregătite şi distribuite de voluntarii parohiei în zilele premergătoare praznicului Naşterii Domnului.