„Bucuria darului” la Veneția de Jos şi Părău, judeţul Braşov
Fundația brașoveană „Bucuria darului” a oferit mai multe pachete de alimente în Veneţia de Jos pentru a face viața mai ușoară unor familii de copii cu probleme materiale. De asemenea, Fundația a oferit pachete cu alimente şi unor familii cu mulți copii din Parohia Ortodoxă Părău, Protopopiatul Făgăraș I.
Schimbul de daruri între copiii din Veneția de Jos și donatorii din cadrul Fundației „Bucuria darului” din Brașov a avut loc miercuri, 8 martie, după terminarea cursurilor tuturor elevilor din clasele primare prezenți la școală. Tânărul teolog Valentin Năstase, mijlocitorul donatorilor fundației amintite, a transmis beneficiarilor că „aceste daruri sunt o răsplată pentru prezența la școală. Noi vom încerca și pe viitor să facem și altfel de cadouri, însă vrem să ne asigurăm că acești copii vor înțelege că darurile sunt o răsplată pentru efortul lor de a veni la școală, de a asculta de profesori și învățători și de a încerca să obțină note cât mai bune. Bineînțeles că prezența noastră nu va fi anunțată, astfel că pe cei pe care îi vom găsi la ore îi vom premia, ca să încurajăm, totodată, și procesul de învățământ”.
Acțiunea celor de la Fundația „Bucuria darului” s-a extins și la copii din Veneția de Sus, ca și în multe alte sate limitrofe Brașovului, în funție de posibilitățile Fundației.
„Ne bucurăm nespus de acțiunea aceasta a lor, le suntem profund recunoscători pentru jertfelnicia dăruitorilor și îi asigurăm de colaborarea noastră sinceră și reală. Pentru noi a fost o surpriză venirea acestui sprijin material pentru elevii claselor primare prezenți miercuri la școală, dar, în urma parteneriatului cu această Fundație de binefacere, vom încerca să încurajăm frecvența la ore, seriozitatea elevilor și, totodată, educația generațiilor de copii cu o situație materială precară. Totodată, știm că tot acest efort a fost mijlocit cu ajutorul unui inimos venețean de-al nostru, de aceea Îi rămânem noi recunoscători și Îl rugăm pe Dumnezeu să le rânduiască tuturor pe toate cum știe El mai bine”, a spus părintele Alexandru Socaciu, coordonatorul Centrului socio-educațional „Ioan Cavaler de Pușcariu” din Veneția de Jos.
Astfel de acţiuni de sprijinirea a eforturilor de educaţie a tinerelor generaţii din Veneţia de Jos au mai fost desfăşurate de-a lungul timpului prin Centrul „Ioan Puşcariu” de la Veneţia de Jos, în principal prin cumpărarea de manuale şi materiale didactice, dar şi prin acţiuni complementare orelor de la şcoală.
Pachete cu alimente oferite la Părău, Brașov
Fundația „Bucuria Darului” din Brașov a oferit pachete cu alimente unor familii cu mulți copii din Parohia Ortodoxă Părău, Protopopiatul Făgăraș I. În urma unei anchete sociale, administrația parohială a identificat 20 de familii îndreptățite să primească produsele alimentare oferite de fundație.
„Beneficiarii s-au bucurat nespus de darurile primite care au fost consistente. Alimente de bază precum: ulei, orez, mălai, făină, zahăr, paste de tomate, pateu vegetal, banane, portocale, mere, un produs de soia, pâine, s-au regăsit în fiecare pachet”, a spus parohul Laurenţiu Urian. De asemenea, parohul i-a îndemnat pe copii și părinți să facă și ei fapte bune şi să înmulţească rugăciunea, mai ales în perioada postului. De asemenea, părinții au fost sfătuiți să-și trimită copiii la școală pentru că studiul asigură fiecărui copil un trai mai bun, conform celor precizate de pr. Laurenţiu Urian. Fundația „Bucuria Darului” din Braşov și Parohia Părău vor continua colaborarea, iar în viitorul apropiat cei 135 de copii de la şcoala din localitate vor avea parte de o surpriză.