Bucuria de a‑L avea pe Hristos de partea noastră
Astăzi, cuvântul se rostește mult și repede, iar oamenii, faptele și evenimentele sunt adesea judecate înainte de a fi cunoscute în profunzime. Istoria însăși riscă să fie interpretată prin lentilele ideologice ale prezentului. În zgomotul cotidian, omul are nevoie de răgaz, de dialog, de întoarcerea la memorie și, mai ales, de liniștea pe care numai întâlnirea cu Hristos o poate aduce. Tocmai o asemenea invitație ne propun pr. prof. univ. dr. Constantin Valer Necula și protos. dr. Maxim (Iuliu‑Marius) Morariu în volumul „Să ne bucurăm că Îl avem pe Hristos de partea noastră!”, apărut la Editura Doxologia, Iași, 2026. Cartea continuă seria dialogurilor dintre cei doi teologi, începută prin volumul „Rugăciune și Înviere - dialoguri în contratimp”, apărut la aceeași editură în anul 2025.
Volumul actual cuprinde trei dialoguri: „Rezistența prin duhovnicie”, „Când istoria ține partea Bisericii” și „Lectura în viața preotului”, precedate de un „Cuvânt despre Dialoguri”, semnat de părintele Constantin Necula. Temele abordate merg de la rezistența Bisericii în perioada comunistă, sfinții și mărturisitorii care au trecut prin temnițe, canonizările recente și recuperarea memoriei, până la Centenarul Patriarhiei Române, raportarea la istorie, cultură și importanța lecturii în viața preotului și a omului contemporan.
Dialogurile îi readuc față în față pe părintele Constantin Necula, cunoscut teolog, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, autor și conferențiar, și pe protos. dr. Maxim Morariu, teolog, profesor, scriitor și traducător, eclesiarh al Catedralei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Saint‑Hubert (Quebec) și inspector eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei. Dacă în primul volum au așezat în centrul dialogului rugăciunea, Învierea, suferința, senectutea și sănătatea, de această dată conversația se îndreaptă spre memorie, istorie, mărturisirea credinței și cultură.
Încă din cuvântul introductiv (pp. 13‑14), părintele Constantin Necula precizează că dialogurile nu își propun să ofere lecții sau verdicte, ci să fie de folos celor care le ascultă sau le citesc, întrucât „timpul acesta cere liniștire și liniștirea nu poate veni decât de la Hristos. El, Liniștea noastră, care vindecă angoasele noastre, inclusiv din cotidianul nesărbătoresc al vieții” (p. 13). De altfel, cele trei convorbiri sunt numite sugestiv „trei cateheze de liniște” (p. 14), prin care autorii încearcă o întoarcere la dialog și la argument într‑o societate în care vorbăria riscă adesea să ia locul cuvântului ziditor.
Primul dialog, „Rezistența prin duhovnicie” (pp. 15‑49), pornește de la canonizările recente din Biserica Ortodoxă Română și aduce în atenție oameni care au traversat vremurile grele ale comunismului păstrându‑și credința. Un gând important este acela că sfințenia nu trebuie transformată în instrument ideologic, pentru că Biserica nu canonizează ideologii, ci „niște oameni ai pocăinței și ai dragostei” (p. 17). Vorbind despre cei care au mărturisit în timpul regimului comunist, părintele Necula subliniază că „toți cei care au suferit în aura aceasta a morții și au făcut‑o pentru Hristos trebuie respectați pentru asta” (p. 36).
Cel de‑al doilea dialog, „Când istoria ține partea Bisericii” (pp. 50‑89), este așezat în contextul Centenarului Patriarhiei Române și vorbește despre personalități și momente care au marcat istoria Bisericii din ultimul secol. Din paginile sale se desprinde îndemnul de a ne cunoaște trecutul și de a nu‑l judeca simplist, rupându‑l de context. „E momentul să ne asumăm Biserica. Noi am lăsat Biserica să meargă ca și cum ea ar fi ceva rupt de noi, un fel de corabie în derivă care oricum ajunge. E momentul să ne apărăm Biserica. E momentul să ne protejăm interesul național al Bisericii. Și să le spunem tuturor că Biserica este parte integrantă din națiune” (p. 84), afirmă părintele Necula, insistând asupra legăturii dintre Biserică, istorie și viața poporului.
Ultimul dialog, „Lectura în viața preotului” (pp. 90‑122), ne introduce într‑un univers al cărților și al întâlnirilor culturale care au contribuit la formarea părintelui Constantin Necula. Lectura este prezentată nu doar ca acumulare de informație, ci ca mod de formare și de înțelegere a omului și a lumii. „Atitudinea filocalică este să cuprinzi cultura și să o convertești la Hristos” (p. 98), afirmă părintele, avertizând asupra pericolului unei lecturi „monofazice”, care îl poate claustra pe preot (p. 102). Iar una dintre cele mai frumoase reflecții despre rostul lecturii este cuprinsă în câteva cuvinte: „Cartea este făcută să dăruiești” (p. 110), pentru că adevărata lectură nu se oprește la cel care citește, ci rodește atunci când ceea ce ai primit prin carte devine, la rândul său, dar pentru celălalt.
Teologi, profesori, autori de carte și, înainte de toate, doi oameni ai Bisericii care cultivă dialogul, părintele Constantin Necula și părintele Maxim Morariu ne oferă prin acest volum un dialog care ne provoacă să ne întoarcem spre istorie, memorie, cultură și credință. Sunt pagini din care aflăm că rezistența nu înseamnă numai împotrivire, ci și păstrarea credinței; că istoria trebuie cunoscută înainte de a fi judecată; că lectura trebuie să ne deschidă spre ceilalți, iar cultura nu trebuie despărțită de Hristos. Poate tocmai de aceea titlul cărții devine, după parcurgerea celor trei dialoguri, și îndemnul ei cel mai simplu: în vremuri tulburi, cu multe întrebări și neliniști, „Să ne bucurăm că Îl avem pe Hristos de partea noastră!”