Bucuria Epifaniei, împărtășită de bănățeni
Credincioșii bănățeni au participat vineri, 6 ianuarie, de praznicul Botezului Domnului, în pofida gerului năpraznic, la Sfânta Liturghie din bisericile și mănăstirile din cuprinsul Mitropoliei Banatului. Și la sărbătoarea „Soborul Sfântului Ioan Botezătorul”, mulți credincioși au fost prezenți la biserică, cinstindu-l pe Sfântul Ioan, Botezătorul Domnului.
La praznicul Botezului Domnului Iisus Hristos, sute de credincioși timișoreni au participat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de la Catedrala Mitropolitană „Sfinţii Trei Ierarhi” din Timişoara. Slujba a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului, înconjurat de soborul de slujitori ai catedralei. La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţia Sa, împreună cu soborul slujitor, a oficiat slujba Aghesmei celei Mari. După sfinţirea apei, Chiriarhul a binecuvântat credincioşii, stropindu-i cu apă sfinţită.
În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, Mitropolitul Banatului a vorbit despre tainele duhovniceşti ale acestui mare praznic, ce deschide începutul propovăduirii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În acest sens, a subliniat semnificaţia afundării Mântuitorului Hristos în apele Iordanului, simbol al curăţirii păcatelor întregii firi omeneşti, act de profundă smerenie la care participă întreaga Sfântă Treime. De asemenea, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit și despre puterea sfinţitoare a Aghesmei celei Mari, ca apă purtătoare de Har, pe care credincioşii o consumă timp de opt zile, până la odovania praznicului Botezului Domnului, întrebuinţând-o în familiile şi gospodăriile lor potrivit rânduielilor bisericeşti.
După slujba Sfințirii celei mari a apei, preoţii slujitori au împărţit credincioşilor prezenţi Agheasmă Mare, administraţia catedralei pregătind în acest an o capacitate de peste 1.500 de litri de apă. În încheiere, Mitropolitul Banatului a fost felicitat de clericii și credincioșii Catedralei Mitropolitane, cu prilejul sărbătorii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, patronul spiritual al Înaltpreasfinției Sale.
La sărbătoarea „Soborul Sfântului Ioan Botezătorul”, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a participat la Sfânta Liturghie de la Mănăstirea Morisena, comuna Cenad, județul Timiș, la finalul căreia a rostit un cuvânt de învățătură.
Două zile de sărbătoare și în Arad
În ziua praznicului Botezului Domnului, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi şi în prezenţa sutelor de credincioşi care au participat la sfânta slujbă.
În cuvântul de învăţătură cu titlul „Icoana praznicului”, Înaltpreasfinţia Sa s-a referit la apa în diferitele planuri ale vieţii şi istoriei, cu beneficiile sau primejdiile ce pot interveni, constituind unul dintre elementele principale ale creaţiei şi providenţei în perspectiva înnoirii şi desăvârşirii, de aici şi raportul permanent cu omul, de unde rezultă locul ei duhovnicesc, înnoitor şi sfinţitor. Icoana Botezului Domnului dezvăluie această viziune de taină prin undele Iordanului ce învăluie pe Mântuitorul, în prezenţa văzută şi nevăzută, auzită sau simţită a Sfintei Treimi, cu mărturia Botezătorului, a celor cereşti şi a celor pământeşti. Icoana, ca o carte de învăţătură, este astfel şi îndemn spre lucrare mântuitoare. Iconarii, pe care îi omagiem pe parcursul acestui an, pătrund înţelesul tainic prin darul de a vedea în adâncul râului sfânt lucrarea dumnezeiască, a subliniat ierarhul arădean. După Sfânta Liturghie, Arhiepiscopul Aradului, înconjurat de soborul slujitor, a săvârşit slujba Sfinţirii celei mari a apei. În încheiere, Înaltpreasfinţitul Timotei a adresat credincioşilor, prezenţi în număr impresionant, părinteşti binecuvântări şi doriri de propăşire materială şi spirituală.
Sâmbătă, 7 ianuarie, IPS Timotei a participat la Sfânta Liturghie săvârşită de un sobor de preoţi şi diaconi, în biserica Parohiei Arad-Centru, Catedrala Veche din Arad. Spre finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţia Sa, continuând o tradiţie de zeci de ani, a dat răspuns invitaţiei comunităţii ortodocşilor sârbi din Arad, participând la Sfânta Liturghie săvârşită cu ocazia Crăciunului în Biserica Ortodoxă Sârbă din Arad-Centru, de către părintele Ognean Plavşici, protopopul sârbilor din Arad. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei a transmis tuturor credincioşilor ortodocşi sârbi un mesaj de felicitare, doriri de propăşire materială şi spirituală şi sărbători cu bucurie.
Bucurii duhovnicești și la Caransebeș
La Praznicul Botezului Domnului, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a săvârşit, în Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” şi „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeş, Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. În cadrul Sfintei Liturghii a săvârșit slujba Aghesmei Mari. De asemenea, tot în cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Lucian a hirotesit întru arhidiacon pe diaconul Cosmin Mutașcu.
Ierarhul i-a îndemnat pe toți credincioșii prezenți să folosească Agheasma Mare până la odovania praznicului Bobotezei și s-o păstreze la loc de cinste. „Vă îndemnăm pe toți să luați apa sfințită, și s-o duceți la casele dumneavoastră, și bineînțeles s-o păstrați la loc de cinste tot anul, și să gustați din ea când sunteți bolnavi, când vă rugați și postiți. Pentru că ne aflăm în lumina praznicului Arătării Domnului, toată suflarea creștinească dreptmăritoare are dezlegare și binecuvântare, mai ales în aceste zile, să ia în fiecare zi pe nemâncate Agheasma Mare, după rugăciunile de dimineață, până pe 14 ianuarie, inclusiv”, a arătat ierarhul.
La sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul, Preasfințitul Lucian a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în Biserica „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Caransebeş, necropolă a eparhiei, unde își dorm somnul de veci episcopii Caransebeșului, dar și foarte mulți protopopi, preoți, profesori de teologie și personalități care au marcat atât viața bisericească, cât și viața socială a Banatului de Munte. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Gheorghe Dobreanu” al Catedralei istorice din Caransebeş.
„Ne-am bucurat de această sărbătoare și îi mulțumim lui Dumnezeu că acești credincioși de aici sunt receptivi la chemarea bisericii și au știut de mulți ani să împletească în chip armonios Liturghia cu filantropia, deoarece pe lângă această parohie funcționează un centru pastoral-misionar care vine în întâmpinarea oamenilor săraci. Îl felicităm pe părintele paroh, la fel pe clericii care slujesc aici, consiliul parohial și pe toți cei care se ostenesc ca într-adevăr cuvântul Mântuitorului să fie pus în practică”, a declarat Preasfințitul Părinte Lucian.