„Bucuria împărtăşirii în scrierile Sfinţilor Părinţi“

Un articol de: Valentin Birău - 13 Martie 2014

Miercuri, 12 martie, a debutat la Timişoara ciclul de conferinţe prepascale intitulate „Cuminecare şi Comunicare. Taina Sfintei Euharistii şi Taina Sfintei Mărturisiri“, organizate de Arhiepiscopia Timişoarei şi Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara. Primul invitat al studenţilor timişoreni în cadrul serilor de dialog teologic a fost pr. dr. Cornel Toma, parohul Bisericii „Sfântul Mina“-Nouă din Braşov.

La conferinţa ce a avut loc în Amfiteatrul „Gheorghe Tohăneanu“ al Universităţii de Vest au luat parte studenţi şi profesori de la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie din Timişoara, dar şi numeroşi timişoreni dornici să cunoască mai multe despre învăţătura şi spiritualitatea ortodoxă. În mijlocul acestora a fost prezent şi Preasfinţitul Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei.

Acesta a vorbit tinerilor despre „Bucuria împărtăşirii în scrierile Sfinţilor Părinţi“. „Încă din timpul Sfântului Nicodim Aghioritul s-a încercat o mişcare de iluminare duhovnicească bazată pe euharistie, filocalie şi pe rugăciunea inimii, de aceea în secolul nostru s-a preluat această mişcare a colivaşilor pentru a centra viaţa noastră pe Sfintele Taine, adică pe urcuşul liturgic, apoi pe efortul ascetic şi mai precis pe unirea noastră şi simţirea lui Dumnezeu. În al doilea rând, spiritualitatea euharistică, aşa cum spunea părintele Dumitru Stăniloae, presupune faptul că ea este încadrată de o pregătire pentru Euharistie, dar şi de o trăire a Sfintei Euharistii. În orice Taină, în primul rând, primim Harul lui Dumnezeu, iar în al doilea rând, acest Har trebuie să-l facem lucrător în viaţa noastră. În Euharistie nu primim doar Harul, ci Îl primim pe Hristos. Spiritualitatea euharistică evocă acest curent duhovnicesc, această orientare de renaştere patristică şi teologică reprezentată de marii duhovnici, marii părinţi ai veacului nostru, care militează pentru o apropiere mai deasă de Sfânta Euharistie pentru că nu există o spiritualitate decât într-o relaţie cu Hristos şi doar printr-o adâncire a acestei relaţii“, a precizat pr. dr. Cornel Toma. La finalul întâlnirii, pr. Cornel Toma a răspuns la mai multe întrebări adresate de cei prezenţi referitoare la importanţa împărtăşirii credincioşilor cu Sfintele Taine ale Bisericii.

Seria conferinţelor prepascale, închinată Anului omagial euharistic, va continua la Timişoara în săptămânile următoare cu invitaţi de seamă din mediul teologic universitar de la noi din ţară. Comunicările vor fi prezentate în Amfiteatrul „AI/II“ (etajul I) al Universităţii de Vest din Timişoara, Bulevardul Vasile Pârvan nr. 4 şi în Aula mitropolitană, din Bulevardul C. D. Loga nr. 7.