Bucuria Învierii în inimile românilor din alte ţări
Sărbătoarea Învierii Domnului a fost întâmpinată cu bucurie şi de credincioşii români din diaspora, care au participat la slujbele şi procesiunile organizate la centrele eparhiale ale episcopiilor ortodoxe române şi la bisericile parohiilor din oraşele din toată lumea.
Românii ortodocşi din Paris au participat la slujba Învierii Mântuitorului săvârşită de Înalt Preasfinţitul Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale şi Meridionale, în Catedrala românească "Sfinţii Arhangheli". Numeroşi credincioşi, români, dar şi ortodocşi francezi şi de alte naţionalităţi, au venit să primească Lumina Învierii, la miez de noapte, în cele cinci parohii româneşti şi în cele trei parohii francofone din regiunea pariziană. După slujbă, ei au participat la agapele tradiţionale de Paşti. În a doua zi a praznicului, Mitropolitul Iosif i-a invitat pe credincioşii români şi francezi la sediul mitropolitan din Limours, în apropierea Parisului, unde maicile le-au pregătit o masă tradiţională românească. Preasfinţitul Marc Nemţeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale, a oficiat slujba Învierii la Parohia ortodoxă francofonă "Sfântul Iosif" din oraşul Bordeaux, situat în sud-vestul Franţei. Festivalul de Paşti al românilor din Timoc În a treia zi de Paşti, Parohia Ortodoxă Română din Malainiţa şi Remesiana şi Asociaţia Ariadnae Filum din Serbia au organizat, la Malainiţa, Festivalul de Paşti al românilor din Timoc. Evenimentul a fost sprijinit şi în acest an de Institutul Cultural Român, prin Direcţia Români din Afara Ţării, informează Romanian Global News. Programul a cuprins spectacole de muzică şi dansuri populare româneşti ale unor ansambluri locale şi un recital susţinut de Florin Vasilică şi Grupul "Teleormanul", prezenţi pentru a doua oară printre românii timoceni. Evenimentele au avut loc pe pajiştea din faţa Bisericii "Sfinţii Arhangheli şi Cuvioasa Parascheva", fiind precedate de slujba săvârşită de părintele protopop iconom stavrofor Alexandrovici Boian şi alţi clerici ai Bisericii Ortodoxe Române. La eveniment au participat români din Timoc, dar şi din Voivodina. Lumina de la Ierusalim a ajuns şi la românii din Ungaria Câteva sute de credincioşi din Ungaria au sărbătorit Învierea Domnului la capela Aşezământul Monahal Românesc din capitala Ungariei, împreună cu Preasfinţitul Siluan, Episcop al Episcopiei Ortodoxe din Ungaria, şi cu slujitorii acestui sfânt lăcaş, informează Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria. În seara Sâmbetei Mari, Preasfinţitul Episcop Siluan a participat, împreună cu Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Timotei al Aradului, la primirea Sfintei Lumini aduse de la Bucureşti pe aeroportul internaţional din Arad. După împărţirea Sfintei Lumini la Catedrala episcopală din Gyula, Preasfinţitul Siluan, împreună cu clericii şi numeroşii credincioşi de la Budapesta, cu lumânări şi candele în mâini, au pornit într-o procesiune pe străzile din jurul Aşezământului Românesc din capitala ungară, intonând cântările specifice acestui moment liturgic, după care a urmat citirea Sfintei Evanghelii, însoţită de îngereasca vestire a Învierii Domnului, prin troparul "Hristos a Înviat!". În capelă s-a cântat apoi canonul de la Utrenie şi a fost săvârşită Sfânta Liturghie, Budapesta fiind singurul loc dintre parohiile Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria în care slujba Învierii începe la miezul nopţii şi este urmată de îndată şi de săvârşirea Sfintei Liturghii. Tot în aceeaşi zi, pentru a fi alături şi de credincioşii ortodocşi români de la Gyula, unde se află sediul Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, Preasfinţitul Siluan a asistat şi la Sfânta Liturghie săvârşită în Catedrala episcopală din Gyula de către părintele vicar eparhial Pavel Ardelean şi părintele secretar Teodor Vid, rostind şi un cuvânt de învăţătură despre marele praznic al Învierii Domnului. La amiază, împreună cu alţi clerici de la Centrul Eparhial, PS Siluan a săvârşit Vecernia din Duminica Paştilor, pentru credincioşii români din Şărcad (Sarkad), în Biserica romano-catolică din localitate, iar spre seară, aceeaşi slujbă a fost săvârşită şi în Catedrala episcopală din Gyula, împreună cu membrii clerici din Permanenţa Consiliului Eparhial. Cea de-a treia slujbă a Învierii de la înfiinţarea bisericii din Glasgow Peste 200 de credincioşi ai comunităţilor româneşti din Glasgow, Edinburgh, Aberdeen, Stirling şi din alte localităţi britanice s-au adunat la Biserica Ortodoxă Română "Întâmpinarea Domnului" din Glasgow, unde au participat la slujba de Înviere oficiată de preotul Marcel Oprişan, de la care au primit Lumina Sfântă. Aceasta a fost cea de-a treia slujbă a Învierii de la înfiinţarea bisericii în 2009. Sărbătoarea a început cu spovedania şi împărtăşirea credincioşilor şi a fost urmată de Sfânta Liturghie. La final, părintele Marcel Oprişan a mulţumit credincioşilor pentru participare şi a sfinţit coşurile cu bucate pregătite de către credincioşi pentru masa de Paşti. Sărbătoarea a continuat a doua zi cu Vecernia Învierii, cunoscută popular drept "A doua Înviere". La această slujbă, s-a citit Evanghelia în opt limbi, iar credincioşii care nu au reuşit să participe la slujba din noaptea Învierii au putut lua acasă Sfânta Lumină. Sărbătoarea Paştelui la Coslada În Spania, la Coslada, comunitatea românilor a participat la slujba Învierii Domnului, oficiată într-un spaţiu special amenajat în Recinto Ferial. Alături de români au fost prezenţi primarul Cosladei, Ángel Viveros Gutiérrez, Rosario Arroyo Lázaro, consilier pe probleme de egalitate, tineret, copii şi imigraţie din cadrul primăriei, şi Agustín González Plasencia, directorul Departamentului de imigraţie. După încheierea primei părţi a slujbei, primarul a adresat un cald salut şi cuvinte de încurajare românilor prezenţi, exprimându-şi bucuria pentru că a avut ocazia participării la un astfel de eveniment. După Vecernie, în biserica parohială a fost oferită credincioşilor prezenţi o agapă ca semn al dragostei şi al comuniunii.