Bucuria revederii la 10 ani de la absolvirea Seminarului Teologic din Suceava
Vineri, 21 iunie 2019, absolvenţii Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Mitropolit Dosoftei” din Suceava, promoţia 2005-2009, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, s-au reîntâlnit cu ocazia împlinirii a 10 ani de la terminarea studiilor liceale.
Ziua a început prin săvârşirea Sfintei Liturghii în Paraclisul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou”, sub protia arhimandritului Grichentie Natu, profesor şi duhovnic în cadrul seminarului, înconjurat de absolvenţii hirotoniţi ai promoţiei. De la frumosul eveniment nu au lipsit nici familiile foştilor seminarişti.
După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen a amintit importanţa pe care munca cinstită o are în viaţa omului, indiferent de domeniul de activitate, şi a subliniat importanţa implicării teologilor în slujirea filantropică, în comunităţile din care fac parte.
Programul liturgic a continuat cu o slujbă de Te Deum şi cu slujba Parastasului pentru vrednicul de pomenire Episcop Gherasim Putneanul, precum şi pentru profesorii şi seminariştii trecuţi la Domnul.
În a doua parte a zilei, evenimentul reîntâlnirii a inclus o masă festivă la care s-au bucurat de prezenţa părintelui diriginte Lucian Tablan-Popescu, profesor de muzică şi dirijor cu o activitate corală deosebit de bogată.
Întâlnirea a continuat cu „strigarea catalogului”, apoi fiecare absolvent şi-a prezentat parcursul pregătirii intelectuale după finalizarea seminarului, realizările pe plan profesional şi familial, dar şi activitatea din prezent. (Bogdan Norocel)