Bucuria sfinţirii timpului

De Anul Nou, oamenii îşi doresc şi îşi urează: Un An nou fericit! sau: La mulţi ani cu sănătate şi fericire! sau: Ani mulţi şi buni!

Este firească şi frumoasă urarea de mai sus, dar şi întrebarea: Cine ne dăruieşte ani mulţi şi buni, cu sănătate şi fericire? Răspunsul omului credincios este acesta: Dumnezeu Cel Veşnic şi Bun, izvorul vieţii, al bucuriei şi al fericirii. Din acest motiv, trecerea dintre ani trebuie întâmpinată mai întâi cu Rugăciune la miezul nopţii şi apoi, dacă se doreşte, şi cu Revelionul citadin sau cu Veghea obiceiurilor tradiţionale de la sat. Astfel urmăm înţelepciunea poporului român exprimată în cuvintele "Totdeauna lucrul tău să-l începi cu Dumnezeu", precum şi hotărârea Sfântului Sinod din data de 17 februarie 2011, care a aprobat rânduiala Slujbei ce se săvârşeşte în noaptea trecerii dintre ani. Aceasta conţine, în principal, Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos, rugăciuni de mulţumire şi rostirea unui cuvânt despre sfinţirea timpului. Prezentăm mai jos un astfel de cuvânt, intitulat "Bucuria sfinţirii timpului", spre a fi de folos cititorilor. * * * Slujba Acatistului Domnului nostru Iisus Hristos,săvârşită la trecerea din Anul Domnului sau Anul mântuirii 2012 în Anul Domnului sau Anul mântuirii 2013, ne arată importanţa sfinţirii timpului vieţii noastre, prin chemarea numelui Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel prin Care s-a făcut lumea (cf. Ioan 1, 3) şi veacurile (cf. Evrei 1, 2), încât El este numit şi Împăratul veacurilor . Locul cel mai potrivit pentru petrecerea anului vechi şi întâmpinarea anului nou este Biserica lui Hristos, ea fiind mediul de întâlnire a timpului cu veşnicia, aşa cum s-au întâlnit ele mai întâi în Persoana Cuvântului întrupat sau a Fiului veşnic al lui Dumnezeu, Care S-a făcut Om vieţuitor în timp, pentru a dărui oamenilor mântuirea şi viaţa veşnică din Împărăţia cerurilor. În Biserică, timpul sfinţit prin rugăciune şi fapte bune ca întâlnire a omului cu Dumnezeu oferă credincioşilor posibilitatea mântuirii şi a participării lor la viaţa veşnică. Pentru Biserică, timpul vieţii prezente are un singur sens: el este timpul mântuirii: "Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii!" (2 Corinteni 6, 2). Prin urmare, în Ortodoxie, fiecare an este "anul mântuirii", fiecare lună, fiecare săptămână, fiecare zi, fiecare ceas, fiecare clipă este timp favorabil pentru mântuire. De aceea, Biserica ne îndeamnă să privim cu încredere şi speranţă, dar şi cu responsabilitate şi gravitate, fiecare clipă a vieţii prezente, preţuind-o ca fiind timp favorabil iertării păcatelor, timp al ridicării, timp al sfinţirii vieţii, timp al înmulţirii darurilor primite de la Dumnezeu, timp al pregătirii pentru a dobândi viaţa veşnică. Întrucât iconomia sau planul dumnezeiesc al mântuirii oamenilor se desfăşoară în timp, timpul Bisericii este o continuă actualizare sau înnoire în Duhul Sfânt a lucrării mântuitoare a Domnului Iisus nostru Hristos. Desigur, evenimentele unice şi irepetabile ale Întrupării, Naşterii, Răstignirii şi Învierii Domnului Iisus Hristos au avut loc în momente precise ale istoriei mântuirii, "în vremea aceea". Însă, întrucât "Iisus Hristos, ieri azi şi în veci, este acelaşi" (Evrei 13, 8), El Se face prezent şi oferă timp de mântuire tuturor generaţiilor până la sfârşitul veacurilor: "Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor" (Matei 28, 20). El are puterea de a deschide timpul liturgic şi de a Se pune înăuntrul fiecărei clipe, ca adevăratul conţinut al tuturor evenimentelor şi al Sfintelor Taine creştine.¹ Întâlnirea credincioşilor cu "vremea aceea" şi regăsirea tuturor în aceeaşi comuniune cu momentele sfinte ale istoriei mântuirii şi cu sfinţii din toate timpurile nu sunt o simplă încercare de transpunere pe cale de rememorare, ci sunt o trăire aievea, în prezent, prin harul divin, a evenimentelor săvârşite de Hristos Domnul în trecut. Astfel, în Biserică, se oferă posibilitatea transcenderii timpului fizic, "devenind contemporani reali ai evenimentelor biblice… Nu este vorba deloc de repetiţie umană, ci prin contemporaneitate liturgică noi comunicăm dincolo de timp cu ceea ce rămâne o dată pentru totdeauna".² În acest sens, pentru Ortodoxie, în fiecare an, "Hristos Se naşte", nu doar: "S-a născut"! De aceea, credincioşii trăiesc duhovniceşte sărbătoarea ca pe un fapt prezent al întâlnirii lor cu Hristos Cel veşnic viu. De asemenea, în rugăciunile de la împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului Hristos, noi Îi cerem zicând: "Cinei Tale, celei de Taină, astăzi, Fiul lui Dumnezeu, părtaş mă primeşte…" Iar în cadrul unei zile liturgice este evocată simbolic şi reînnoită spiritual întreaga istorie a mântuirii, şi anume prin rânduiala celor Şapte Laude, aşa cum se săvârşeşte ea în mănăstiri şi catedrale chiriarhale (Vecernia, Pavecerniţa, Miezonoptica, Utrenia plus Ceasul 1 şi Ceasurile 3, 6, 9). Prin urmare, cele Şapte Laude ne amintesc în fiecare zi de istoria mântuirii, de la cele mai îndepărtate începuturi ale ei (crearea lumii şi a omului), până la sfârşitul lumii prezente, când Hristos, Mirele Bisericii, va veni întru slavă să judece viii şi morţii (cf. Matei 25, 31-46) şi să dăruiască oamenilor viaţa veşnică, într-un cer nou şi un pământ nou (cf. Apocalipsă cap. 3). Numărul şapte al Laudelor ne aduce aminte de cele şapte zile (etape) ale creaţiei, de cele şapte zile ale săptămânii şi de cele şapte daruri ale Duhului Sfânt Care sfinţeşte spaţiul şi timpul. Timpul se sfinţeşte prin rugăciune ca legătură a omului cu Dumnezeu Cel Unul Sfânt. În această privinţă, este semnificativ faptul că Biserica Ortodoxă are în cultul ei cartea numită "Ceaslovul", potrivit căreia rugăciunea ritmează ca un orologiu timpul duhovnicesc al credinciosului. În plus, Calendarul cu fiecare zi sfinţită de pomenirea sfinţilor din calendar, cu fiecare lună, cu fiecare sărbătoare, este fereastra sau ecranul prin care privim duhovniceşte timpul, ca timp sfinţit sau timp orientat spre viaţa veşnică. Însă timpul mântuirii se prezintă sub mai multe aspecte. El este timpul pocăinţei, timpul despătimirii, timpul rodirii şi al sfinţirii omului prin legătura sa permanentă cu Dumnezeu Cel sfânt şi veşnic, încheindu-se cu acel "sfârşit creştinesc" sau timpul trecerii la viaţa veşnică din Împărăţia cerurilor. Acolo vor străluci, etern, ostenelile duhovniceşti ale vieţii pământeşti şi se va arăta deplin lumina lor harică primită de la Dumnezeu. Valoarea unică a timpului pocăinţei, ca dar pentru dobândirea mântuirii, nu poate fi exprimată deplin în cuvinte, deoarece acest timp cuprinde însăşi taina iubirii milostive şi mântuitoare a lui Dumnezeu. Elocvent în această privinţă este cazul tâlharului de pe cruce, care s-a mântuit în ultima clipă a vieţii sale (cf. Luca 23, 43) sau pilda ultimilor lucrători din vie care au fost răsplătiţi ca şi primii lucrători, deşi au venit în al unsprezecelea ceas (cf. Matei 20, 1-16). La fiecare Sfântă Liturghie noi cerem lui Dumnezeu: "cealaltă vreme a vieţii noastre în pace şi întru pocăinţă a o săvârşi", sau cerem să ne dăruiască "sfârşit creştinesc vieţii noastre", cu nădejdea folosirii timpului rămas al vieţii noastre, ca timp al mântuirii. În acest sens, Sfântul Isaac Sirul ne spune că viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu vorba sau cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze întregi din cartea vieţii noastre, exprimări greşite! Dar, atunci când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ, se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, ci rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii.³ Deci, timpul pe care îl avem la dispoziţie poate fi timpul căderii sau timpul ridicării. Poate fi timpul rodirii sau timpul risipirii darurilor primite prin naştere ca: sănătate, inteligenţă, frumuseţe ş.a. De asemenea, darurile primite la Botez ca daruri ale Duhului Sfânt pot fi înmulţite sau pot fi risipite. Totul depinde de noi, de credinţa, voinţa şi lucrarea noastră, dacă sfinţim timpul prin rugăciune, pocăinţă şi fapte bune sau profanăm şi pierdem timpul vieţii noastre prin nepăsare, lenevire şi amânare. Să ne rugăm Preasfintei Treimi, Maicii Domnului şi tuturor sfinţilor să ne ajute să dobândim bucuria sfinţirii timpului vieţii noastre pământeşti, ca timp al mântuirii şi al pregustării vieţii veşnice din Împărăţia cerurilor. Hristos Domnul, Împăratul veacurilor, să vă dăruiască tuturor celor care vă rugaţi, la trecerea dintre ani şi în tot anul, sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, să binecuvânteze familiile şi activităţile dumneavoastră şi să vă împlinească toate dorinţele de bine, spre slava Preasfintei Treimi şi bucuria sfinţilor. Întru mulţi şi fericiţi ani, cu spor în credinţă şi în fapte bune! † Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Cuvânt rostit la slujba trecerii dintre ani (2012-2013) Note: 1. Cf. Paul Evdokimov, L'Orthodoxie, Ed. Delachaux et Niestlé, Neuchâtel, Paris, 1959, p. 208. 2. Paul Evdokimov, op. cit. pp. 241 şi 242. 3. Vezi Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoinţă, Ed. Buna-Vestire, Bacău, 1997, p. 190 (rezumat). Rugăciune la cumpăna dintre ani Noaptea trecerii dintre ani a fost petrecută de numeroşi credincioşi în rugăciune, aducând mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile din anul trecut şi rugându-se în acelaşi timp pentru un an nou cu sănătate, pace, bucurie şi binecuvântare. La Catedrala patriarhală, sutele de credincioşi care au participat s-au rugat alături de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Preafericirea Sa, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos, însoţit de rugăciuni de mulţumire şi de rugăciuni la intrarea în noul an. La final, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a rostit cuvântul de învăţătură intitulat "Bucuria sfinţirii timpului", în care a arătat, printre altele, că trecerea dintre ani trebuie întâmpinată mai întâi în rugăciune, locul cel mai potrivit pentru petrecerea anului vechi şi întâmpinarea anului nou fiind Biserica. De asemenea, după slujbă, toţi credincioşii prezenţi au primit daruri constând în cozonaci, iconiţe şi scrisoarea pastorală a Patriarhului României, intitulală "Pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire". (S.D.)