Bucurie duhovnicească la Mănăstirea Nera din județul Caraș-Severin

Un articol de: Arhid. Pavel Canea,   Darius Herea - 15 Octombrie 2025

La sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, 14 octombrie, Mănăstirea Nera din județul Caraș-Severin și-a prăznuit ocrotitoarea. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebe­șului, înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi, în paraclisul cu hramul „Buna Vestire”.

La această bucurie duhovnicească au fost prezenți nume­roși credincioși din Banat, precum și din alte zone ale țării, mulți dintre aceștia, alături de întreaga obște, împărtășindu-se cu Trupul şi Sângele Mântuitorului. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic ­„Ethos” al Episcopiei Caran­sebe­șului. Credincioșii prezenți au avut bucuria să se închine la veșmântul Cuvioasei Parascheva. La 5 octombrie 2001, Mănăstirea Nera a primit în dar, din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, un rând din veşmintele folosite la acoperirea sfintelor moaşte ale Cuvioasei Parascheva de la Iași.

„În acest an al Centenarului Patriarhiei Române, am ales ca, la sărbătoarea Cuvioasei maicii noastre Parascheva, să slujim Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Nera, una dintre cele mai frumoase și mai mari mănăstiri din Banat și chiar din țara noastră. Aici se nevoiesc, se ostenesc și se roagă peste 100 de maici, îndrumate de părintele duhovnic Teofan. Îi mulțumim Domnului pentru că ne-a binecuvântat cu mai multe mănăstiri și schituri. Avem în Banatul Montan peste 20 de așezăminte monahale, dintre care Mănăstirea Nera se remarcă de departe ca fiind cea mai importantă. Este o mănăstire care de la început a împletit rugăciunea cu munca”, a subliniat Preasfințitul Părinte Episcop Lucian. 

Mănăstirea Nera, așezământul monahal cu cea mai mare obște din vestul țării, aflată sub ocrotirea Sfintei Cuvioase Parascheva, se găsește la 20 km de Oraviţa, în Munţii Locvei, în apropierea localităţii Sasca Montană, pe malul stâng al râului Nera. Principalul ctitor al aşezământului monahal este dr. Pavel Chirilă. Maicile de aici se ostenesc în permanență atât pentru viața duhovnicească, cât și pentru ajutorarea celor bolnavi, întrucât în această mănăstire se prepară şi produse naturiste pentru tratarea unor afecţiuni trupeşti, dar şi pentru consum alimentar. Povățuitor duhovnicesc al obștii este părintele protosinghel Teofan Munteanu, iar stareță este monahia Dositeia Constantin.