Bucurie duhovnicească şi emoţii la Mănăstirea Tărcuţa
Sâmbătă, pe 8 iunie, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul” - Tărcuţa.
Cu acest prilej, la mănăstirea nemţeană a fost sfinţit un corp de chilii şi s-au oferit două distincţii de vrednicie. Maicii Eufimina Meteoc i s-a conferit prin hirotesie rangul de stareţă stavroforă, iar părintele ieromonah Sofronie Cocor a fost hirotesit protosinghel.
Mănăstirea Tărcuţa din judeţul Neamţ a fost înfiinţată în anul 2001, ctitor fiind monahul Ambrozie Velea. Biserica mănăstirii are hramul „Naşterea Maicii Domnului”.