Bucurie pentru copiii din Spineni - Andrieşeni
Peste 150 de copii din localitatea Spineni, comuna Andrieşeni, judeţul Iaşi, au avut bucuria să primească marţi, 26 septembrie 2017, jucării. Darurile au venit din partea Bisericii „Naşterea Domnului“ a Maternităţii „Cuza Vodă“ din Iaşi.
Au trecut mai bine de două săptămâni de când a început anul şcolar. Emoţiile au trecut deja, iar copiii împreună cu dascălii lor caută să deprindă cunoştinţele care îi pregătesc pentru societatea de mâine. Lipsa fondurilor şi situaţia materială precară a multor familii din mediul rural stau de multe ori în calea micuţilor care vin la grădiniţă sau la şcoală. Aşa se face că, pe lângă alte probleme pe care le întâmpină, există numeroase lipsuri, cum ar fi jucăriile. „Aţi putea să ne ajutaţi cu câteva jucării pentru copiii de la grădiniţa din Spineni?“ - aceasta a fost întrebarea adresată Asociaţiei „Glasul Vieţii“ din Iaşi de profesorul pentru învăţământ primar Ilie Urmă. Astfel, a fost lansată campania „Jucării pentru grădiniţa din Spineni - Andrieşeni“, prin implicarea şi susţinerea directă a părintelui Dan Damaschin, misionar de caritate în cadrul Maternităţii Cuza Vodă din Iaşi. Toţi cei ce au dorit să se alăture campaniei au venit la Biserica „Naşterea Domnului“ din incinta maternităţii ieşene sau au trimis darul lor prin curier. Marţi, 26 septembrie 2017, jucăriile au fost aduse la Spineni de către Adrian Erhan, voluntar în cadrul asociaţiei, fiind primite cu multă emoţie şi bucurie. Mai mult de atât, dascălii şi şcolarii au fost copleşiţi de numărul mare de jucării oferite, astfel încât a fost nevoie de o redistribuire şi către alţi copii din comună. „Ziua de 26 septembrie 2017 pentru preşcolarii de la Şcoala «Gheorghe Ciobanu» - Andrieşeni a fost o una deosebită, aducându-le tuturor zâmbete de bucurie. Totul a început în urmă cu două saptămâni când Asociaţia «Glasul Vieţii» a demarat o campanie inedită. S-au adunat astfel sute de jucării pentru cei 152 de preşcolari. Bucuria nu a fost doar a celor mici, ci şi a părinţilor, dar şi a cadrelor didactice. O parte dintre materialele primite vor fi folosite în activităţile şi jocurile didactice. Mulţumim organizatorilor campaniei, dar şi tuturor persoanelor care au donat, aducând bucurie în sufletele copiilor“, a spus profesorul Ilie Urmă.