Bucurie pentru mai mulți elevi din județul Caraș-Severin

Un articol de: Arhid. Pavel Canea - 16 Octombrie 2017

Casa Corpului Didactic din Re­șița a găzduit zilele trecute o con­ferință de presă în urma desfă­șu­rării Campaniei umanitare „Ghiozdanul cu bucurii”, organizată de Asociația ATOR Banatul de Munte în perioada 11 septembrie - 6 octombrie. Manifestarea a avut ca scop prezentarea rezultatelor ce au survenit în urma derulării acestei campanii care a avut ca țintă sprijinirea școlarilor proveniți din familii nevoiașe să frecventeze orele de curs prin oferirea de rechizite care să le faciliteze, astfel, accesul la învățătură.

La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai tinerilor atoriști, cadre didactice, preoți, elevi beneficiari ai campaniei, precum și oameni de bine care s-au implicat în buna desfășurare a acestui proiect. Din partea Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte a vorbit Anita Radics, președinta asociației, precum și Alexandra Crîsta, membru și voluntar, arătând celor prezenți și printr-un material multimedia cum s-a desfășurat campania umanitară „Ghiozdanul cu bucurii”. În această campanie au fost implicate 7 filiale ATOR Banatul de Munte: Reșița, Oravița, Ca­ran­sebeș, Anina, Bocșa, Moldova Nouă și Valea Almăjului. De asemenea, s-au implicat 18 parohii, 15 școli, alte 7 instituții, astfel încât rezultatul a fost unul pozitiv, adunându-se rechizite în valoare de 3.180 de lei și bani în valoare 18.733 lei, un total de 21.913 lei. La final, au fost oferite şi diplome de recunoș­tință pentru cei care s-au implicat în desfășurarea campaniei umanitare.