„Bucurie şi alinare sufletească“ la Centrul medico-social Ceahlău

Un articol de: Constantin Ciofu - 13 Aprilie 2012

Parohiile din Protopopiatul Ceahlău au derulat, în perioada Postului Mare, mai multe acţiuni filantropice la Centrul medico-social Ceahlău, din judeţul Neamţ. Prin grija părintelui Mihai Damian, protopop al Protopopiatului Ceahlău, bătrânii aşezământului au beneficiat de asistenţă religioasă.

Bătrânii din Centrul medico-social Ceahlău, aflat în localitatea Ceahlău din judeţul Neamţ, au fost în atenţia preoţilor şi credincioşilor, în perioada Postului Mare. Cele 50 de persoane internate aici au primit pachete cu alimente în timpul praznicelor organizate prin dragostea enoriaşilor. "Oamenii din acest aşezământ nu au suficientă hrană, întrucât tratamentul pe care îl urmează este destul de costisitor. Astfel, hrana necesară este completată prin contribuţia parohiilor protopopiatului nostru. Fiecare parohie s-a implicat în chip deosebit. Aceasta pentru că la acest azil, în momentul de faţă, sunt adăpostiţi o parte dintre bătrânii din zona noastră. Pe lângă aceştia, în centru sunt internate persoane din alte zone ale Moldovei, de care nu are cine să aibă grijă. Bucuria noastră este aceea că parohiile din protopopiat s-au implicat, enoriaşii oferind mese calde, în diferite zile ale săptămânii", a declarat pr. protopop Mihai Damian. Preoţii s-au mobilizat şi au apelat la dragostea credincioşilor, aducând la Centrul medico-social Ceahlău alimente, legume, fructe, produse neperisabile ş.a. Toate acestea au fost predate la cantina aşezământului pentru a fi folosite la prepararea hranei. "Pe lângă toate acestea, au mai fost oferite daruri din partea altor credincioşi ai Bisericii noastre din judeţul Neamţ. Să dea Dumnezeu să-i putem sprijini pe cei aflaţi în necaz şi să nu avem nevoie niciodată de un asemenea ajutor", a adăugat pr. protopop Mihai Damian. "Oficiem Taina Sfântului Maslu ori de câte ori este nevoie" În perioada Postului Mare, preoţii din parohia "Naşterea Maicii Domnului" - Ceahlău şi din parohia "Pogorârea Sfântului Duh" - Ceahlău au oferit asistenţă religioasă persoanelor internate la Centrul medico-social. Oamenii au fost spovediţi şi împărtăşiţi, având bucuria să participe la Taina Sfântului Maslu. "Bătrânii internaţi în căminul de la Ceahlău simt nevoia de rugăciune, doresc să se mărturisească şi să se împărtăşească. Ca drept dovadă, în primele două săptămâni din post, cu toţii au postit. În această perioadă am mers pentru a-i spovedi, iar după câteva zile au primit Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. În a treia săptămână din Postul Mare, persoanele internate în aşezământ au participat la Taina Sfântului Maslu. Astfel, am adus o bucurie şi o alinare sufletească unor oameni care aşteaptă oricând o rugăciune. Oficiem Taina Sfântului Maslu ori de câte ori este nevoie. Adesea îi vizităm pe bătrâni pentru a le oferi un dar şi pentru a le aduce un cuvânt de mângâiere, pentru că sunt fii ai Bisericii noastre", a amintit pr. protopop Mihai Damian. Rugăciune neîncetată pe patul de suferinţă Bolnavii îngrijiţi în Centrul medico-social Ceahlău şi-au manifestat bucuria pentru darurile şi rugăciunea care se înalţă către ceruri prin intermediul slujitorilor sfântului altar. De altfel, o parte dintre ei au o trăire duhovnicească aparte, citind mereu rugăciuni atât pentru ei, cât şi pentru cei afectaţi de boală. Maria Andrieş ştie că 2012 este declarat, în Patriarhia Română, Anul omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor. Cu lacrimi în ochi, bătrâna a mărturisit folosul rugăciunii şi al prezenţei preoţilor în saloanele centrului. "Părintele protopop Mihai Damian şi părintele Andrei Fabian au oficiat Taina Sfântului Maslu. Parcă am fost în rai. Am fost unşi cu untdelemn sfinţit. Este foarte greu aici, iar aşezământul ar trebui ajutat cu fonduri. Luna aceasta am rămas fără medicamente. Ne bucurăm de dragostea oamenilor care ne aduc bunătăţi pe care nu le-am mâncat când eram acasă", a spus Maria Andrieş. "Părintele protopop Mihai Damian este foarte ataşat de bătrânii de aici. Mereu îi îndrumă pe credincioşi să organizeze praznicele pentru cei adormiţi la acest cămin", a amintit o altă bătrână. Virginia Borciuc citeşte trei acatiste şi câteva catisme din Psaltire în fiecare zi, atât pentru sufletul ei, cât şi pentru cei din salon. "Mă rog, părinte, în fiecare zi. Mă gândesc că poate mă va chema Dumnezeu la El în timp ce mă rog. Ştiu că aşa cum te găseşte ceasul morţii aşa vei fi judecat. Citesc la Psaltire încontinuu, pentru că altfel nu pot trăi. Psaltirea e hrana de toate zilele!", a mărturisit Virginia Borciuc. Unitate înfiinţată acum patru ani Centrul medico-social Ceahlău funcţionează în clădirea fostului spital Ceahlău, care a fost desfiinţat după 1998. Spitalul Ceahlău a fost înfiinţat în anul 1871, fiind necesar în zonă întrucât distanţa până la Piatra Neamţ era foarte mare. Unitatea a funcţionat mai întâi în zona Lacului de acumulare Izvorul Muntelui, având cinci secţii şi medici de specialitate. În urmă cu patru ani a fost desfiinţat în urma unei decizii a Guvernului României, fiind transformat în centru medico-social de îngrijire a bătrânilor. În prezent, vârstnicii se află sub supravegherea unui medic, fiind îngrijiţi de asistentele şi infirmierele angajate.