Bucurie și binecuvântare de ziua Sfântului Ioan Botezătorul, la Mănăstirea Radu Vodă
Sâmbătă, 7 ianuarie 2017, în ziua sărbătorii „Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul”, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Radu Vodă din Capitală, informeză basilica.ro.
După citirea pericopei evanghelice rânduite cu prilejul acestei sărbători, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat viața curată și exemplul de curaj al Sfântului Ioan Botezătorul: „Viața Sfântului Ioan Botezătorul a avut asprimea pe care foarte puțini dintre cei care L-au slujit pe Dumnezeu au arătat-o în viața lor. Sfântul Ioan Botezătorul avea curajul pe care l-au avut marii bărbați ai Legii celei Vechi. Acest curaj s-a arătat mai ales în forma de adresare către cei mari și către cei mici. Celor care-l căutau pentru cuvânt de învățătură le-a spus să facă milostenie, iar celor care veneau la el cu gând ascuns le spunea cuvinte aspre. A avut întotdeauna un cuvânt pentru toți cei ce-l căutau, având curajul mărturisirii și mai ales dorința de a pregăti calea Celui care avea să vină ca să mântuiască lumea”.
De asemenea, ierarhul a amintit credincioșilor prezenți sâmbătă la Mănăstirea Radu Vodă de un cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur în care se subliniază importanța primirii darului înfierii după har de către cei care primesc Botezul creștin. „Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune într-una dintre omiliile sale: «Ce te miri că s-au deschis cerurile la Iordan atunci când Fiul lui Dumnezeu S-a botezat și a fost numit Fiu iubit? Cerurile se deschid mereu. S-au deschis și la botezul tău și al meu și la botezul tuturor celor care sunt fii iubiți ai Părintelui Ceresc». Așa ne-a spus Sfântul Ioan Hrisostom, unul din marii Păstori ai Bisericii, că precum Mântuitorul a fost numit Fiu iubit de Tatăl Ceresc, la fel sunt numiți toți cei care au primit harul sau darul înfierii”, a evidențiat PS Timotei Prahoveanul.
De asemenea, Preasfinția Sa a vorbit despre importanța conștientizării darului primit la Botez: „Botezul, pe lângă faptul că iartă păcatul strămoșesc, ne oferă marele dar al înfierii. În urma Botezului, toți devin fii ai lui Dumnezeu după har. Acesta este cel mai mare dar al Botezului, spre care noi nu privim, sau privim prea grăbiți, nesocotind această mare cinste. În ziua pomenirii celui care L-a botezat pe Mântuitorul Hristos, trebuie să ne aducem aminte de Botezul nostru creștin și de ceea ce trebuie să împlinim noi pentru a fi până la capăt fii iubiți ai Părintelui Ceresc”.
În cadrul slujbei, teologul Ristea Mihai Daniel a fost hirotonit diacon pe seama Parohiei Sălciile, Protoieria Urlați.