Bucurie şi comuniune în Parohia „Sfântul Nicolae“ din Moineşti
Catedrala cu hramurile „Naşterea Maicii Domnului“ şi „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Moineşti l-a serbat duminică, 10 decembrie 2017, în mod festiv pe Sfântul Ierarh Nicolae. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de părintele Costel Mareş, protopop de Moineşti, alături de un sobor de preoţi. Părintele paroh Nelu Ciobanu a mulţumit părintelui protopop pentru frumoasele cuvinte de învăţătură adresate, părinţilor slujitori care au întregit soborul, dar şi credincioşilor prezenţi la această sărbătoare, pe care i-a îndemnat să-l cinstească pe Sfântul Ierarh Nicolae, urmându-i credinţa şi viaţa.