Bucurie și distracție de Ziua Copilului
Autorități locale, instituții de învățământ, de cultură sau sportive au pregătit numeroase evenimente prin care să-i sărbătorească pe cei mici sâmbătă, de ziua lor. Copiii sunt invitați să viziteze Palatul Parlamentului, să participe la întreceri sportive, la ateliere sau jocuri de îndemânare, să vizioneze expoziții de jucării sau spectacole de teatru de păpuși.
Ca în fiecare an de 1 Iunie, copiilor li se deschid porțile Palatului Parlamentului, vizitarea acestui obiectiv fiind una dintre atracțiile zilei în București. Copiii și însoțitorii lor vor putea vizita, gratuit, sălile în care se desfăşoară activitatea parlamentară, dar celor mici li s-au pregătit și activități sportive, spectacole de teatru şi de magie, pictură pe faţă, prezentare de câini şi cai ai forţelor de ordine, simulatoare de zbor şi căşti VR. Programul de vizitare este între orele 10:00 și 17:00, accesul fiind permis pe la intrarea C1, nivel P (prin bulevardul Naţiunile Unite).
Tot în Capitală, în 1 şi 2 iunie, pe esplanada Operei Naţionale Bucureşti, se va desfășura K-Zilla - Festivalul Elevilor, la care sunt așteptați peste 10.000 de copii, adolescenţi şi părinţi. Printre evenimentele festivalului se află un maraton de cycling, concursul K-Zilla Alpha Challenge, organizat între școli din Bucureşti şi judeţul Ilfov pe patru categorii: Sport, Nutriţie, Cultură şi Gaming, concerte ale unor artiști consacrați, ateliere şi un festival asiatic.
În cadrul altei manifestări, pe Splaiul Independenţei din București, sâmbătă, între orele 9:00 și 18:30, va avea loc Parada Micilor Biciclişti West Side şi West Side Kids Race, constând din 11 curse de ciclism pentru şase categorii de vârstă între 2 şi 14 ani.
În organizarea Agenţiei Naţionale pentru Sport, la stadionul Arcul de Triumf din Bucureşti va avea loc la 1 iunie un festival multisportiv dedicat copiilor, cu ateliere interactive susţinute de federaţiile naţionale, urmat de un meci caritabil pentru ajutorarea unor copii bolnavi, a anunţat preşedinta ANS, Elisabeta Lipă.
Copiii din zona Sibiului sunt așteptați de vineri până duminică la Muzeul Astra, unde „copilăria va fi sărbătorită prin joacă, ateliere, teatru şi voie bună”. Programul evenimentului cuprinde jocuri, quizuri, vânători de comori, ateliere demonstrative și un Târg de Jucării la care participă 35 de meşteri populari.
Și la Mamaia, Ziua Copilului va fi una specială datorită momentelor care vor avea loc în Piaţeta Perla şi Piaţeta Cazino, unde vor domina muzica, dansul şi distracţia.
La Vaslui, Muzeul Judeţean „Ştefan cel Mare” a pregătit expoziţia „Lumea copilăriei”, care va aduce în faţa publicului 160 de păpuşi şi 70 de clopoţei, iar la Târgu Secuiesc autoritățile locale desfășoară timp de trei zile, începând de astăzi, „Festivalul copilaşilor”. (C. Z.)