Bucurie şi împlinire în filia Adea

Un articol de: Protos. Iustin Popovici - 14 Octombrie 2013
Duminică, 13 octombrie 2013, credincioşii din filia Adea, aparţinătoare Parohiei Ţipari, Protopopiatul Arad, au trăit momente de bucurie şi înălţare duhovnicească, prilejuite de vizita Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei, pentru a târnosi noua biserică de lemn ce s-a construit aici. 
 
La orele dimineţii, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Timotei a fost întâmpinat în faţa bisericii de către un sobor de  preoţi şi diaconi, în frunte cu protopopul Aradului, părintele Flavius Petcuţ, care a rostit cuvântul de bun venit. A urmat apoi slujba de sfinţire a bisericii, începând cu exteriorul ei şi continuând apoi în interior cu rânduiala târnosirii, respectiv aşezarea Sfintelor Moaşte în piciorul mesei Sfântului Altar, spălarea şi ungerea Prestolului şi toate cele prescrise în rânduiala slujbei. După terminarea târnosirii, a urmat Sfânta Liturghie arhierească.
 
În cuvântul de învăţătură, intitulat „Cuvântul şi Chipul lui Dumnezeu“, IPS Arhiepiscop Timotei a tâlcuit pericopele zilei, amintind că omul creat după chipul lui Dumnezeu este fiinţă cuvântătoare, raţională, în comuniune cu Dumnezeu şi semenii printr-un dialog permanent. El este aşezat ca o coroană a creaţiei să răspundă de aceasta în strădania spre desăvârşire, adică pentru dobândirea asemănării cu Creatorul. 
 
Duminica a XXI-a după Rusalii, a Semănătorului şi totodată a Sinodului VII Ecumenic care a definit însemnătatea icoanei, îndreaptă cugetarea spre Cel ce prin Cuvânt a făcut toate şi prin Întruparea Cuvântului a adus lumii mântuire şi putinţa de a fi urmat de credinciosul care se face ecou al Cuvântului şi oglindire a Chipului dumnezeiesc, a spus chiriarhul.
 
În încheierea Sfintei Liturghii, preotul paroh Daniel-Mirel Dumitru a fost hirotesit iconom stavrofor pentru jertfa şi eforturile depuse la ridicarea acestei biserici, iar ctitorilor principali, Emil-Vasile Timiş, cu familia, din Arad, şi Dănuţ Bolcu cu familia, din Seleuş, le-au fost acordate din partea Arhiepiscopului Aradului distincţii de vrednicie. În numele tuturor celor prezenţi, la final părintele paroh a mulţumit Părintelui Arhiepiscop, preoţilor slujitori, autorităţilor, ctitorilor, donatorilor şi tuturor credincioşilor prezenţi la eveniment.
 
Filia Adea a luat fiinţă în anul 1929 prin colonizarea a aproximativ 50 de familii din Vârfuri şi din satele învecinate. Astăzi ea numără 20 de familii, cu 65 de credincioşi.
 
Biserica a fost construită în anul 2009 la iniţiativa preotului paroh şi cu sprijinul ctitorilor amintiţi, este din lemn, pe fundaţie de beton şi poartă hramurile „Sfântul Ierarh Nicolae“ şi „Sfântul Mucenic Ioan Rusul“. Sărbătoarea s-a încheiat cu o agapă frăţească.