Bucurie și sprijin pentru persoanele cu dizabilități din Urlați
Parohia Progresul 3 a organizat miercuri, 10 iunie 2026, o acțiune social‑filantropică la Complexul de servicii comunitare „Speranța”‑Urlați, județul Prahova, ale cărui beneficiare au fost 82 de persoane adulte cu dizabilități. Această acțiune organizată de parohia bucureșteană se desfășoară în perioada Postului Sfinților Apostoli, aducând multă bucurie și mângâiere celor aflați în suferință.
Părintele Lucian Neagu, paroh al Parohiei Progresul III, și părintele Dragoș‑Andrei Isbășoiu, delegat din partea Protoieriei Urlați, au binecuvântat darurile și au oferit fiecărei persoane pijamale, lenjerie de pat, produse de igienă și alte daruri.
La finalul întâlnirii, părintele Lucian Neagu, paroh al Parohiei Progresul III, a evidențiat importanța iubirii milostive și a grijii față de aproapele: „În perioada Postului Sfinților Apostoli, postirea înseamnă purtare de grijă pentru aproapele, devenind lucrarea mâinilor blânde și milostive ale lui Dumnezeu. Urmând pilda de slujire a Sfinților Petru și Pavel, darurile și timpul oferite celor aflați în neputință și uitați de lume aduc lumina mângâierii în sufletele lor singure”.
De asemenea, Gabriela Marin, directoarea Complexului de servicii comunitare „Speranța” din orașul Urlați, a primit în dar o icoană cu Sfânta Maria Brâncoveanu și a mulțumit Parohiei Progesul 3 pentru darurile oferite.