Bucurii alese la Craiova, Bumbuieşti şi Turnu Severin
Mai multe mănăstiri şi biserici din Mitropolia Olteniei şi-au serbat hramul la finele săptămânii trecute, de praznicul Sfântului Mare Prooroc Ilie Tesviteanul. A doua zi, duminică, 21 iulie, arhiereii olteni au slujit la Stăneştii de Gorj, în parohia vâlceană Bumbuieşti sau la Parohia „Sfântul Ilie“ din Turnu Severin.
Peste două sute de credincioşi au participat de praznicul Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul la hramul Paraclisului mitropolitan „Sfântul Ilie“ din Craiova. La ceas de aleasă sărbătoare, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
În cuvântul rostit la finalul slujbei religioase, IPS Părinte Mitropolit a prezentat viaţa şi minunile săvârşite de Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, aducătorul de ploi în vreme de secetă. În acest context, Arhiepiscopul Craiovei a subliniat că, după ce a săvârşit nenumărate minuni pentru a întoarce neamul omenesc la credinţa cea adevărată, Sfântul Ilie a fost ridicat la ceruri, într-un car de foc, urmând să revină pe pământ înainte de Ziua cea mare a Judecăţii de Apoi. „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul este înaintemergătorul celei de-a Doua Veniri pe pământ a Domnului nostru Iisus Hristos. El va veni împreună cu Enoh, înainte de Ziua cea mare a Judecăţii, când pe cer se va arăta semnul Fiului Omului şi toate neamurile vor fi cercetate. Amândoi vor primi moarte martirică înainte de sfârşitul veacurilor şi de făurirea unui cer nou şi a unui pământ nou, aşa cum ne spune Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul. Aşadar, Sfântul Ilie va continua şi la cea de-a Doua Venire să propovăduiască întoarcerea lumii la Credinţă şi la Adevărul mântuitor.“
Sfântul Ilie, „model şi mijlocitor înaintea lui Dumnezeu“
În continuare, IPS Irineu a vorbit despre importanţa sărbătorii Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, cel care a rămas în conştiinţa generaţiilor creştine ce i-au urmat un model de credinţă şi curaj. „Sărbătoarea Sfântului Ilie este un prilej de mare bucurie, ştiut fiind faptul că cinstim un model şi un mijlocitor pentru noi înaintea lui Dumnezeu. El este un mare rugător înaintea lui Dumnezeu, care ne învaţă cum trebuie să ne rugăm, având credinţă puternică. Tot el ne învaţă cum trebuie să ne fie această credinţă, îndemnându-ne să nădăjduim în Dumnezeu la vreme de necaz, prigoană, de suferinţe şi de lipsuri. Întotdeauna trebuie să avem ca model cuvintele şi viaţa Sfântului Prooroc Ilie, cel care a demonstrat lumii întregi că prin rugăciunea omului şi binecuvântarea Domnului toate se înmulţesc, aşa cum s-a întâmplat cu făina şi uleiul femeii văduve. Totodată, Sfântul Ilie ne învaţă ce înseamnă râvna după Dumnezeu, necesitatea de a ne ruga pentru întoarcerea la credinţă a tuturor celor care rătăcesc de la căile Lui. Aşadar, având în faţă exemplul Sfântului Prooroc Ilie, să nădăjduim şi noi că ne vom ridica spre ceruri la Învierea cea mai de pe urmă, pentru a fi împreună cu el în Împărăţia cea veşnică a Tatălui ceresc. De aceea, îl rugăm să ne fie ocrotitor şi ajutător în toate împrejurările vieţii noastre“, a încheiat IPS Părinte Mitropolit Irineu.
Aşezată în zona centrală a Craiovei, Biserica „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul“ este unul dintre reperele importante ale vieţii religioase şi culturale ale Cetăţii Băniei. Ea fost ctitorită de vornicul Ilie Otetelişanu în anul 1720 şi refăcută din temelii în 1893. Pictura a fost realizată de Gheorghe Tattarescu, fiind considerată ultima biserică pictată de acesta. Sfântul lăcaş a devenit în scurt timp un simbol pentru cei care locuiau în această zonă, numele Sfântului ocrotitor Ilie fiind dat şi cartierului în mijlocul căruia se află. Tot aici a fost înfiinţată, în 1837, Şcoala de fete „Lazaro – Otetelişanu“, considerată prima şcoală de fete din Oltenia.
Liturghie arhierească şi sfinţire de troiţă în judeţul Gorj
Duminică, 21 iulie, IPS Părinte Mitropolit a liturghisit la biserica ce poartă hramurile „Pogorârea Duhului Sfânt“ şi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir“ din Parohia Alexeni, comuna Stăneşti, judeţul Gorj. În cuvântul de învăţătură rostit la finele slujbei, IPS Irineu a vorbit despre minunea vindecării slugii sutaşului, istorisită în pericopa evanghelică duminicală.
Pe drumul de întoarcere spre Cetatea Băniei, la ieşirea din comuna Stăneşti, Mitropolitul Olteniei a oficiat slujba de sfinţire a troiţei ridicate întru aducerea aminte a celor care s-au jertfit pentru libertatea pământului strămoşesc, fiind sfinţită şi fântâna săpată alături de monumentul înălţat spre cinstirea eroilor neamului românesc.
Liturghie arhierească în Ţara Loviştei
Credincioşii localităţii Boişoara, din frumoasa Ţară a Loviştei, au trăit o înălţătoare sărbătoare duhovnicească, prin prezenţa în mijlocul lor a Preasfinţitului Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, în ziua de duminică, 21 iulie.
Cu prilejul împlinirii a 200 de ani de la punerea pietrei fundamentale a bisericii cu hramurile „Buna Vestire“, „Cuvioasa Parascheva“ şi „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul“, din Parohia Bumbuieşti, PS Emilian a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, pe o esplanadă special amenajată în incinta şcolii primare din localitate.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Emilian Lovişteanul l-a felicitat pe părintele paroh Rodinel Mureşan pentru activitatea pastorală, misionară şi administrativă desfăşurată în parohie şi, de asemenea, pe enoriaşii parohiei pentru sărbătoarea bicentenară a bisericii din localitate, oferindu-le iconiţe şi cărţi de rugăciuni. La rândul său, părintele Mureşan i-a mulţumit Preasfinţitului Părinte Emilian pentru binecuvântarea adusă credincioşilor comunităţii din Bumbuieşti prin această vizită pastoral-misionară.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul de cameră „Caedonia“ din Sibiu, condus de prof. Florin Soare.
Sărbătorile severinenilor de Sfântul Ilie
Tot duminică, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a slujit la Biserica „Sfântul Ilie“ din Severin. Vizita PS Părinte a încununat şirul unei sărbători
începute de vineri, 19 iulie, când a fost oficiată slujba Vecerniei cu Litie în cinstea Sfântului Prooroc. A doua zi, părinţii slujitori au oficiat în sobor Sfânta Liturghie. Sâmbătă seara, credincioşi din tot oraşul au luat parte la Vecernie, urmată de procesiunea cu icoana Sfântului Ilie pe străzile dimprejurul bisericii. Alaiul format din purtători de steaguri şi icoane, diaconi cu cădelniţe, preoţi înveşmântaţi în sfintele odăjdii şi creştini dreptslăvitori, în fruntea cărora toca un ipodiacon, a străbătut cu cântări de laudă cartierul, slăvind pe Dumnezeu şi pe sfinţii Săi.
La slujba de duminică au luat parte membri din Oastea Domnului veniţi din întreaga ţară, în contextul în care au trecut deja 21 de ani de la prima adunare a acestei asociaţii la Turnu Severin, după reactivarea ei. (Arhidiacon Ioan Liviu Găman, prof. Vasile Gogonea, Gheorghe Cioiu, Cătălin Cernătescu)