Bucurii duhovniceşti în Parohia Ramna
Pentru credincioşii Parohiei Ramna din Protopopiatul Reşiţa - Caraş Severin, zilele trecute au fost unele pline de bucurii duhovniceşti, având loc mai multe evenimente duhovniceşti şi culturale. Ele au debutat sâmbăta seara, unde, după săvârşirea slujbei Vecerniei, părintele paroh alături de credincioşii prezenţi s-au deplasat la căminul cultural din localitate, unde în prezenţa autorităţilor locale s-a desfăşurat festivalul intitulat „Roadele Toamnei“, realizat de asociaţia „Oastea Domnului“. Un moment inedit în cadrul festivalului a fost prezenţa bine cunoscutului artist liric Costel Busuioc.
În duminica a XXIII-a după Rusalii, după săvârşirea Sfintei Liturghii, în biserica parohială a fost oficiată slujba Parastasului în cadrul căreia au fost pomeniţi ctitorii, binefăcătorii, slujitori ai bisericii, cântăreţi, epitropi, profesori trecuţi la cele veşnice.
„Am ţinut să săvârşim această slujbă de pomenire în semn de recunoştinţă pentru cei care s-au jertfit ca biserica ortodoxă din localitate să poată fi folosită şi consacrată slujirii. Nu am uitat să-i pomenim şi pe cei care au depus efortul lor fizic muncind cu timp şi fără timp pentru mireasa lui Hristos. Despre personalităţile comunei noastre, membrii corului şi a fanfarei am mai amintit şi în alte rânduri, însă avem datoria de a-i aminti pe preotul Romul Ancuşa, consilier eparhial, pictorul Iosif Velceleanul şi preotul Ioan Velcelanu. Acesta din urmă putând fi considerat un adevărat martir, pentru că a luptat cu mult zel pentru credinţa ortodoxă, readucând în sânul Bisericii-mamă peste 1.000 de credincioşi, care au rătăcit de la dreapta credinţă ortodoxă“, a precizat părintele paroh Ovidiu Urzicaru.