Bucurii duhovniceşti la catedrala din Oradea
Catedrala episcopală "Învierea Domnului" din Oradea a fost binecuvântată cu alese bucurii duhovniceşti, cu prilejul Sfintei Liturghii, săvârşită de Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, în sobor de ieromonahi, preoţi, ierodiaconi şi diaconi, în Paraclisul "Sfinţii Ierarhi Nicolae, Spiridon şi Nectarie" de la demisol, în Duminica a XIX-a după Rusalii. Soborul slujitor al catedralei s-a înnoit prin venirea a încă unui preot slujitor, pr. Vlad Marian, care a fost hirotesit iconom-stavrofor şi prezentat credincioşilor de către Chiriarh. După momentul citirii pericopei evanghelice duminicale, chiriarhul Oradiei a rostit un bogat şi plin de semnificaţii cuvânt de învăţătură: "A iubi pe vrăjmaşi înseamnă, înainte de toate, a te ruga pentru ei. Aici, în rugăciunea pentru vrăjmaşi, de fapt, stă cheia înţelegerii poruncii Mântuitorului, fiindcă să iubeşti pe cei care îţi fac rău, să îi binecuvântezi pe cei care te blestemă, să te rogi pentru cei care te vatămă şi te prigonesc nu este un lucru omenesc. Omul, doar prin puterile sale, nu poate să împlinească această poruncă dacă nu este ajutat de Harul lui Dumnezeu, ce ni se împărtăşeşte din abundenţă, începând cu Taina Sfântului Botez şi apoi, pe parcursul întregii vieţi, în Biserica din care noi, fii şi fiice, facem parte".
Apoi, noului preot al catedralei, pr. Vlad Marian, i-au fost înmânate însemnele îndătinate, Sfânta Cruce, Sfânta Evanghelie şi cheile bisericii.