Bucurii duhovniceşti la Mănăstirea Topolniţa

Un articol de: Viorel Ianăşi - 24 Mai 2017

De praznicul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, biserica de lemn a Mănăstirii Topolniţa şi-a serbat hramul. Cinstirea celor doi sfinţi ai Ortodoxiei a adunat în bucuria comuniunii numeros popor binecredincios. Sute de pelerini mehedinţeni au înălţat rugăciuni către ocrotitorii sfântului locaş de închinare şi au aprins o făclie pentru cei ce s-au mutat la Domnul. În lavra ctito­rită de Sfântul Nicodim cel Sfinţit de la Tismana, sărbătoarea Sfin­ţilor Împăraţi cei întocmai cu Apostolii a început încă de sâmbătă seara, când a fost săvârşită slujba Vecerniei. În ziua hramului, Prea­sfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a poposit la mănăstirea de lângă apa Topolniţei şi a oficiat Sfânta Liturghie arhierească. Ierarhul locului a fost înconjurat de un sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi, din care a făcut parte şi pă­rintele arhimandrit Pavel Nico­lăescu, stareţul aşezământului monahal.

La finalul slujbei, Prea­sfințitul Părinte Nicodim a ținut celor prezenţi un cuvânt de învăţătură şi de binecuvântare.