Bucurii duhovniceşti la mănăstirile Cebza şi Hodoş-Bodrog
La praznicul Întâmpinării Domnului, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului, a fost prezent în mijlocul obştii monahale de la Cebza, judeţul Timiş, iar Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a slujit la mănăstirea arădeană Hodoş-Bodrog.
Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului, a fost prezent, de praznicul Întâmpinării Domnului nostru Iisus Hristos, în mijlocul obştii monahale de la Cebza, judeţul Timiş. Aici, chiriarhul a participat la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie şi a rostit un cuvânt de învăţătură referitor la însemnătatea duhovnicească a praznicului. „Sărbătoarea de astăzi este sărbătoarea darului făcut de maici Bisericii şi lui Dumnezeu. Astăzi, Maica Domnului şi-a adus pe fiul ei şi al lui Dumnezeu la Templu. Bunele noastre credincioase aduc asemenea Maicii Domnului, la 40 de zile, pe copiii lor născuţi în faţa Sfântului Altar, să îi închine Domnului şi să îi crească în frică de Dumnezeu, în iubirea de semeni şi în iubirea de Preasfânta Treime Dumnezeu. Toţi cei ce suntem aici am fost aduşi într-o zi de maicile noastre la Sfânta Biserică, atunci când am fost mici, la botez. Este singura dată, este momentul solemn când mama aduce pe braţele ei o «prescură vie» la altar. Eu şi frăţiile voastre am luat chip de «prescură vie» în braţele maicilor noastre când ne-au adus aici, şi ele au dorit ca noi să rămânem «prescură vie» în Hristos până la întâlnirea cu El în Împărăţia lui Dumnezeu“, a menţionat Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan. Alături de soborul maicilor, la slujbă au fost prezenţi şi credincioşi din localităţile învecinate sfântului aşezământ şi fii duhovniceşti ai acestui loc. După slujbă, Mitropolitul Banatului a vizitat complexul monahal, dar şi vechea biserică de lemn din cimitirul satului, unde îşi are începuturile viaţa monahală de pe aceste meleaguri.
Ca în fiecare an, continuând o tradiţie mai veche, la praznicul Întâmpinării Domnului, obştea sfintei Mănăstiri Hodoş-Bodrog are deosebita bucurie de a-l avea în mijlocul lor pe Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului. La orele dimineţii, ierarhul arădean a fost întâmpinat de obştea sfintei mănăstiri, în frunte cu arhim. Nestor Iovan, stareţul mănăstirii, precum şi de numeroşi credincioşi care frecventează mănăstirea. Aici, Înaltpreasfinţia Sa a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. În cuvântul de învăţătură, sub titlul ,,Însemnătatea Bisericii în viaţa copiilor şi tinerilor“, luând temei pericopele zilei (Evrei 7, Luca 2), Înaltpreasfinţitul Timotei a insistat asupra tâlcuirii, mai ales în lumina anului omagial privind cinstirea slujitorilor şi închinătorilor altarelor, rostul lor şi al rânduielilor bisericeşti, ca şi a tradiţiilor poporului drept-credincios, iar în mod deosebit îndatoririle familiei, dascălilor sau îndrumătorilor conduitei generaţiei viitoare ce se încredinţează lui Dumnezeu spre împlinirea a tot binele, a menţionat Înaltpreasfinţia Sa. La finalul slujbei, părintele arhim. Nestor Iovan, stareţul mănăstirii, a mulţumit ierarhului pentru prezenţa în mijlocul obştii, dar şi pentru bucuria oferită numeroşilor pelerini prezenţi prin slujirea Sfintei Liturghii, adresând Înaltpreasfinţiei Sale urări de viaţă îndelungată, sănătate şi realizări bogate în slujirea eparhiei. (Protos. Iustin Popovici, George Giurgiu)