Bucurii duhovnicești la Parohia „Sfânta Maria”-Miron Patriarhul din Capitală
Între sfinţii sărbătoriţi ieri, 8 august, de Biserica Ortodoxă este şi Sfântul Ierarh Miron, Episcopul Cretei. Un fragment din sfintele sale moaşte se află spre închinare din anul 2016 la biserica Parohiei „Sfânta Maria”-Miron Patriarhul, Protopopiatul Sector 1 Capitală. Sărbătoarea a început de marţi seara, cu Vecernia cu Litie, urmată apoi de procesiunea în jurul locaşului de cult cu icoana sfântului ocrotitor şi cu racla în care se păstrează un fragment din moaştele Sfântului Ierarh Miron. În ziua de prăznuire a ocrotitorului comunităţii parohiale, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de un sobor de preoţi. „Sfintele sale moaşte au fost descoperite în data de 12 mai 2014, iar cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi cu ajutorul Preasfinţitului Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, s-a reuşit aducerea unui mic fragment din moaştele Sfântului Miron pentru biserica parohiei noastre. Astfel, noi ne-am îngrijit să facem un baldachin frumos, o raclă şi o icoană pentru sărbătorirea sfântului, mai ales că anul acesta este al doilea an de când îl prăznuim pe Sfântul Miron. Ctitorul bisericii acestei parohii este vrednicul de pomenire Patriarh Miron al României, care l-a cinstit în mod special pe Sfântul Ierarh Miron. Bucuria noastră este şi mai mare, mai ales pentru faptul că, an de an, credincioșii încep să cunoască viața acestui sfânt și minunile sale”, a precizat pr. paroh Traian-Ioan Diaconu pentru Radio TRINITAS.
De curând, prin osteneala arhim. Chiril Lovin, coordonatorul Departamentului carte de cult din cadrul Editurilor Patriarhiei Române, a fost publicată „Viaţa, Paraclisul şi Acatistul Sfântului Ierarh Miron, Episcopul Cretei”.