Bucurii duhovniceşti la Urecheşti, Râmnic şi Severin
În Duminica a 4-a după Rusalii, sfintele locaşuri de închinare din Mitropolia Olteniei, catedrale chiriarhale sau biserici de mir au primit rugăciunile credincioşilor, laolaltă cu arhiereştile binecuvântări ale ierarhilor olteni. Sfinte Liturghii arhiereşti au fost săvârşite în bisericile: „Sfinţii Arhangheli“, din Parohia Urecheşti, judeţul Gorj, Catedrala arhiepiscopală „Sfântul Nicolae“ din Râmnic, „Sfinţii Apostoli“ din Fedeleşoiu, judeţul Vâlcea, şi la „Sfântul Dumitru“ din Turnu Severin.
După ce sâmbătă au fost săvârşite Sfânta Liturghie şi sfinţirea paraclisului Penitenciarului de maximă siguranţă din Târgu Jiu, în Duminica a 4-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Parohia Urecheşti, Protoieria Târgu Jiu Sud, judeţul Gorj. Evenimentul a marcat împlinirea a 100 de ani de la ridicarea sfântului locaş.
La finalul slujbei, preotul paroh Emil Grigoroiu a primit rangul de iconom stavrofor. În lucrarea pastorală ce i-a fost încredinţată la această parohie, preotul paroh a fost susţinut de fiul său, pr. Nicolae Grigoroiu, care a primit de asemenea rangul onorific de sachelar. Pentru osteneala depusă în împlinirea lucrării bisericeşti, au primit gramate chiriarhale de mulţumire Vasile Moşoiu, primarul localităţii, alături de enoriaşii Valeria Culcea, Ion Obrocea şi Alexandru Săftescu.
„Dumnezeu ne ascultă când ne rugăm unii pentru alţii“
În cuvântul de învăţătură, IPS Părinte Mitropolit Irineu a evocat importanţa evenimentului, arătând astfel că „la 100 de ani de la zidirea acestei sfinte biserici avem ocazia să participăm la Sfânta Liturghie împreună, să ne rugăm cu smerenie Mântuitorului Iisus Hristos şi tuturor sfinţilor, să ne fie mijlocitori înaintea Tronului Ceresc. Astfel de momente sunt rare în viaţa noastră şi de aceea trebuie să ne bucurăm din plin de ele. Dumnezeu face şi binecuvântează ca la câteva generaţii să se petreacă asemenea lucruri de o importanţă covârşitoare pentru viaţa noastră“. Totodată, chiriarhul locului a tâlcuit învăţătura teologică a pericopei evanghelice duminicale, închinată de Sfânta Biserică „Vindecării slugii sutaşului“ (Mt. 8, 5-13): „Sutaşul a venit la Mântuitorul Hristos pentru că auzise de minunile Sale, de mulţimea bolnavilor pe care-i tămăduise. Din rugămintea pe care o face către Domnul, înţelegem că acest om era cu adevărat bun şi drept. Îl roagă pe Mântuitorul pentru sluga sa, care suferea şi era aproape de moarte. Nu aşteaptă ca să-l vadă trecut din lumea aceasta, ci crede că dacă Mântuitorul Iisus Hristos va spune un cuvânt, se va vindeca negreşit. În alte momente, acest sutaş, comandant peste 100 de ostaşi, a ajutat şi sinagoga din Capernaum. Şi chiar iudeii Îl îndemnau pe Mântuitorul Hristos ca să-i împlinească dorinţa, întrucât a făcut mult bine între ei, a încercat să restaureze casa lor de rugăciune şi să aibă grijă de bunul mers al acestui locaş sfânt, pentru ei şi pentru generaţiile următoare“, a mai spus IPS Irineu. În acelaşi context, Mitropolitul Olteniei a subliniat puterea pe care o are rugăciunea săvârşită pentru cel de lângă noi. „Asemenea sutaşului, şi noi ne rugăm pentru cei de lângă noi, că sunt părinţi, fraţi, prieteni sau copii. Îl rugăm pe Dumnezeu să le dea sănătate, să le dea înţelepciune, să-i îmblânzească, să le dea pace şi linişte în casele lor, în familiile lor, în sufletele lor. Şi de fiecare dată, când rugăciunea noastră este făcută din inimă, Dumnezeu ne ascultă şi ne împlineşte dorinţa cea bună“, a conchis IPS Părinte Irineu.
Liturghii arhiereşti în Arhiepiscopia Râmnicului
Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat, duminică, Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Râmnicu Vâlcea. După citirea Sfintei Evanghelii, IPS Varsanufie a rostit un cuvânt de învăţătură în cadrul căruia a tâlcuit pericopa evanghelică. La finalul slujbei, arhiereul râmnicean i-a binecuvântat pe credincioşii prezenţi la Sfânta Liturghie şi le-a mulţumit pentru participarea la sfintele slujbe.
În aceeaşi zi, Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ a fostului Schit Fedeleşoiu, care deserveşte astăzi parohia cu acelaşi nume din judeţul Vâlcea.
Construirea Ansamblului monahal de la Fedeleşoiu a fost începută pe data de 30 iulie 1673, la iniţiativa Mitropolitului Varlaam şi a domnitorului Grigorie Ghica, în timpul celei de a doua domnii (1672-1674). După moartea sa, lucrările au fost continuate de Mitropolitul Varlaam şi doamna Maria, soţia defunctului domnitor, şi au fost încheiate pe 10 august 1700, în timpul domniei Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu. Între ctitorii mănăstirii sunt menţionaţi şi arhimandriţii Ghenadie de Argeş şi Ioan de Hurezi, reprezentaţi în naos, pe peretele de sud.
Biserica cu hramul „Schimbarea la Faţă“, la care s-a adăugat ulterior şi cel al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, a fost construită după modelul Mănăstirii Cozia şi împodobită cu pictură murală în stil brâncovenesc, realizată de zugravii Sima, Ranite, Ştefan şi Gheorghe, reprezentanţi ai şcolii de pictură de la Mănăstirea Hurezi, fiind singura pictură din Oltenia care se păstrează integral.
Prezenţă arhierească la biserica severineană „Sfântul Dumitru“
În Duminica a 4-a după Rusalii, zeci de credincioşi severineni au luat parte la Dumnezeiasca Liturghie oficiată de Preasfinţitul Nicodim la Biserica „Sfântul Dumitru“ din municipiu. Episcopul Severinului şi Strehaiei a marcat prin slujire arhierească un eveniment important din viaţa acestei parohii urbane, pensionarea părintelui slujitor Vasile Nuhaiu. După o perioadă de mai bine de 40 de ani de slujire neîntreruptă la Sfântul Altar, dintre care 35 la Biserica „Sfântul Dumitru“, părintele Nuhaiu a fost felicitat de PS Părinte Nicodim pentru întreaga lucrare misionară, pastorală şi administrativă, aşezată în slujba Sfintei Biserici. În semn de recunoştinţă, PS Părinte i-a dăruit vrednicului slujitor o gramată de cinstire, brâu roşu şi bederniţă, mulţumindu-i în numele clerului mehedinţean pentru dăruire şi rodnica activitate. Cu binecuvântare arhierească, preotul pensionar va continua să ia parte la Sfânta Liturghie din duminici şi sărbători la această biserică, liturghisind alături de preoţii slujitori.
Sâmbătă, 5 iulie, credincioşii parohiei mehedinţene Ştircoviţa au trăit alese bucurii duhovniceşti la resfinţirea bisericii cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din localitate. Întrucât numărul celor care au participat la acest moment a fost mare, Sfânta Liturghie a fost săvârşită în pridvorul sfântului locaş de închinare. Răspunsurile stranei au fost asigurate de grupul psaltic „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ al Catedralei episcopale din Drobeta-Turnu Severin.
La finalul Sfintei Liturghii, PS Nicodim a acordat un „Act de cinstire“ reprezentantului comunităţii locale, Viorel Spuză, pentru susţinerea lucrărilor realizate la sfântul locaş. De asemenea, preotul Ionuţ Popa, parohul bisericii de la Ştircoviţa, a primit rangul de iconom.
Biserica din Ştircoviţa a fost zidită între anii 1971 şi 1973, fiind sfinţită de vrednicul de pomenire Mitropolit Firmilian Marin. De atunci, din lipsa fondurilor, nu s-a putut efectua până în prezent nici o lucrare de refacere a sfântului locaş. (Arhid. Ioan Liviu Găman, diac. Ioniţă Apostolache, Cătălin Cernătescu, prof. Vasile Gogonea)